Cititorii mei

Translate

duminică, 11 septembrie 2011

Toamnă în suflet



Mi-e sufletul un bob de rouă
În care găzduiesc iubire,
Chiar dacă straşnic mă tot plouă
Cu sloiuri ce tind să-mi răsfire
Inima-n mii de bucăţele.

Mi-e sufletul un bob de grâu
Păstrat precum o pâine caldă,
Stropită cu vin dintr-un r
âu
În care dragostea se scaldă
Oglindind mii şi mii de stele.

Mi-e sufletul un bob de soare
Aprins în amiezi arzânde,
Luptând prin pete de culoare
Cu şevaletul ce cuprinde
Un curcubeu fără perdele.

Mi-e sufletul rănit de-o toamnă
Venită-n grabă peste noi,
Ocrotesc firul ce mă-ndeamnă
Să-l apăr de vânt şi de ploi
În parcul plin de albăstrele.

Mi-e sufletul o picătură
Cu puteri neobişnuite.
Nu vreau să îl hrănesc cu ură
Ci, cu iubiri nemărginite
Ce-au colorat visele mele.



6 comentarii:

  1. Prin versurile tale,am simtit si culorile toamnei, si vantul si ploile, si rodul ei...FELICITARI!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vine toamna, cu toate dorurile ei...
    Pun un accent aici:
    "Mi-e sufletul un bob de soare
    Aprins în amiezi arzânde,
    Luptând prin pete de culoare
    Cu şevaletul ce cuprinde
    Un curcubeu fără perdele."

    Gândurile noastre bune, Dana!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc frumos Olguţa!
    Te îmbrăţisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc pentru vizită, Cristian!
    O săptămână minunată vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Citeste atenta poezia Septembrie a anonimului si vei vedea cate simtaminte identice rabufnesc din ambele poezii.
    Ambii suferiti de dragoste.
    Tu gasesti iubirea intr-un mic bob de roua iar pe altarul iubirii lui au crescut ciulini.
    Si toate in luna lui septembrie!
    Ce vina are toamna?

    "Septembrie m-acopera cu ploi
    Si cu un giulgi de frunze ruginii.
    Si-adorm usor, gandindu-ma la noi
    Sub cerul trist, sub norii cenusii.

    Suspina narcisa, ranita de stropi
    Si plange lastunul in lungul sau zbor.
    Sapate in ganduri, adancile gropi
    Sperante ascund...Incet ele mor.

    Si ochii mi-s grei si gandul mi-e greu
    C-un fluier, doar vantul mai sufla usor...
    Septembrie fad, stravechi fariseu
    Imi fura si visul deja incolor.

    Si simt, reci, in mine, fiorii straini,
    Iubirea a ars, e scrum si taciune,
    Pe-altarele ei, crescut-au ciulini...
    E toamna din nou, e iarasi rapciune."

    Sa fii sanatoasa, fericita si iubita!

    RăspundețiȘtergere
  6. Septembrie e-n calendar
    Dar, nici măcar toamna nu vine,
    Totul se pierde-ntr-un zadar
    De lacrimi multe şi suspine...
    Se-aşterne peste noi tristeţi
    Într-o viteză uimitoare
    În ciuda multor dimineţi
    Ce-adorm în noi a nepăsare...

    Vă mulţumesc pentru poem şi pentru urări!
    Dumnezeu să vă binecuvânteze!

    RăspundețiȘtergere

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!