Aici, sub cerul nostru cu furtună
Ascunsă după nouri argintaţi,
Stă lacrima ce-n cârduri ne adună
Să ne-ngropăm artiştii decedaţi.
De câte ori se-nchide o fereastră,
De câte ori se frânge câte-un zbor,
Rămâne mai săracă lumea noastră
Îmbogăţind cu înc-un înger lumea lor...
De câte ori se pierde câte-o floare,
De câte ori se stinge câte-un nor,
Rămâne cerul trist, fără culoare
Îmbogăţindu-se cu-n suflet lumea lor...
De câte ori se sfarmă câte-o piatră,
De câte ori mai pierdem câte-o stea
Nici măcar căinii, luna n-o mai latră
E linişte deplină-n lumea mea.
Se-aud doar picăturile de rouă
Făcându-şi drum, din pieptul tuturor,
Se-mparte lumea noastră iar în două,
Devine mai bogată lumea lor.
De câte ori se-aprinde-o lumânare,
Mă arde gândul că vom fii mai trişti
Cu înc-un îngeraş răpit de soare
Din lumea noastră... plină de "artişti".
În memoria celui care a fost Iurie Darie. R.I.P
Postări
Te-ai intrecut pe tine cu aceasta poezie,fiindca nu am mai avut timp
RăspundețiȘtergeresa iti cer voie,am folosit versurile poeziei si am facut un Powerpoint
in Memoria lui Iurie Darie,daca doresti ti-l pot trimiet
Dumnezeu sa il odihneasca
Adriana Brasov
Mulțumesc frumos, draga mea! Sigur ca da, chiar te-as ruga!
RăspundețiȘtergere