E ziua mamei mele

E ziua mamei mele, nu-s singură pe lume,
Deşi prin clipe grele trec mereu, fără glume,
Făr-un zâmbet măcar, fără vreo alinare…
Viaţă cu gust amar, fără de loc sub soare…
Am auzit odată… cred că am şi citit:
„Ai mamă, ai şi tată? Eşti cel mai fericit!”
„Părinţii şi copiii nu ai cum să-ţi alegi”…
Chiar dacă pe-astă lume eşti sortit să culegi
Doar lacrimi şi suspine, necazuri cu lopata,
„Nu te baza pe nimeni, nu eşti fata lui tata!”
Asta mi-a fost lozinca, cu ea-n gând am crescut,
Am fost lovită veşnic, chiar de când m-am născut.
Ştiu, ştiu că nu-s pe lumea aceasta – unicat,
Nici n-am pretins vreodată, nici când m-am înecat
În lacrimi fără margini, în valuri de furtună…
Unicat pentru mine… este doar blânda Lună,
Doar Soarele pe cer şi Bunul Dumnezeu.
Nu-s „unică”, o ştiu, şi-am ştiut-o mereu,
Am fost bărbată-n viaţă, a trebuit să fiu,
Am trecut peste multe, nici nu mai vreau să ştiu
Că a murit Osama, că Luciu naşte mâine…
Eu m-ascund după versuri, lângă un colţ de pâine,
O cană de cafea, o ţigară aprinsă…
Nu-mi trebuie nimic, dar NU sunt o învinsă!
Şi nici nu voi decade în faţa nimănui!
Atâta timp cât viaţa aceast-a omului
E una, numai una, nu eu am hotărât
Să fac umbră pe Terra, atunci când m-am născut
Cu talentul de-a scrie în versuri minunate
Sau fără vreo valoare. Eu scriu şi zi şi noapte
Chiar de-ar fi să tocesc probabil tastatura…
Aşa mă simt mai bine, decât să-mi răcesc gura
Degeaba, sau mai josnic, pantofii să-mi tocesc
Pe-alei nemărginite… să „jur” că vă iubesc
Şi-n mintea mea hapsână să întind vreo capcană,
Mai bine îmi aştern urări pentru-a mea mamă:
E ziua ta măicuţă, ţi-am cumpărat cadou,
Deşi de ziua mea, nu mi-ai trimis un ou,
E ziua ta măicuţă, nu vreau să cer dreptate!
Vreau să rămân cum sunt: munţi de sinceritate
Eu nu m-ascund sub frunză, sub degete n-am loc,
Chiar dacă ard pe vreascuri fără pic de noroc,
E crucea ce mi-a dat-o prea Bunul Dumnezeu,
Iar dacă El nu vrea, nu am s-o cioplesc eu,
Să-mi fie mai uşor, să nu mă cocoşeze,
O voi purta aşa, cum vrea EL să aşeze
Tot ce-a lăsat pe lume, aşa vreau să rămână.
Eu sunt un simplu om, învăţ limba română,
Învăţ să trec de rele, să depăşesc furtuni,
Să supravieţuiesc printre oameni mai buni,
Să-ţi mulţumesc măicuţă că mi-ai dat o putere
De-a merge mai departe, deşi mor de durere!
Mi-ai dat suflet de înger, trup frumos de femeie
Însă, măicuţa mea… nu am nici o idee
De ce, ca un bărbat, mă lupt mereu cu viaţa?
Totuşi răzbesc cu suflet, fără să-mi vând Speranţa!
Talentul meu se pare că mi-a adus duşmani…
Dar, draga mea măicuţă… Îţi urez: La mulţi ani!
Aşa cum mă pricep, în versuri fistichii
De care nu-ţi prea pasă, nici nu le vei citi…