Ziduri de plumb

 

 

 

 

Când iubești un zid de piatră
totul pare incolor,
înzecit, sufletu-ți iartă,
în flăcări zaci sub covor.

Dai să te ridici o vreme
zidul rece te oprește,
trupul neîncetat îți geme,
ura zidului strivește.

Te privești cu ochii minţii,
totul e fenomenal,
trezești morții, implori Sfinții
să te smulgă ca pe-un val.

Te strecori cu-ndemânarea
lacrimilor tale multe
și iubești cerul și zarea,
zidul nu vrea să te asculte

Nu-nţelege că te arde,
nu vede cât te doboară,
curgi în lacrimi miliarde
pentru-a nu știu câta oară.

Vântul ai vrea să te-adune
de prin crengile uscate,
zidu-i zid, urlă și spune
că tot el are dreptate.

Nu poți deveni o boare
nici măcar pentr-o secundă,
faci totul, dar totul doare,
nimeni nu vrea să te-ascundă.

Aștepți ziua care vine,
poate, poate vei zbura,
zidul cel de lângă tine
nu te poate măsura.