Izvor de lacrimi sfinte

Nu vreau să-ţi spun cât mi-e de dor
Să-ţi privesc ochii obosiţi,
Vreau să rămâi un trecător
Cu paşi încrezători, grăbiţi.

Nu vreau să-ţi spun cât mi-e de bine
Să te ştiu din nou fericit
Acolo, departe de mine
Cu siguranţa c-am greşit.

Nu vreau să-ţi spun ce va fi mâine
Când treptele vor dispărea,
Când vei gusta dorul de mine
Reinventând încrederea.

Nu vreau să-ţi spun cât mi-e de groază
Când mă priveşti după perdea,
De parcă stelele visează
O altă noapte-n palma ta.

Nu vreau să-ţi spun cât mi-e de sete
Să-ţi sorb tăcerea din cuvânt,
Să o aştern pe îndelete
Într-un poem bătut de vânt.

Nu vreau să-ţi spun cât mi-e de rece
În lumea albă şi rotundă,
Când universul mort petrece
Iubirea pe o altă undă.

Nu vreau să-ţi spun cât mai am vise,
Nici sunete pe portativ,
Când toate-aceste vor fi scrise
Şi vei citi, va fi tardiv.

Nu vreau să-ţi spun cât mai am rime
Şi slove pentru-a te cânta
Nici nu visezi că-n zbor spre tine
Ating cu tâmpla şoapta ta.

Nu vreau să-ţi spun nimic în plus,
Nici slovele nu-ţi mai culeg,
Sufletul ţi-e de mult inclus
Aici, şi n-am să te dezleg.

Voi pune hamul pe cuvinte
Şi-n ele tu vei picura,
Ca un izvor de lacrimi sfinte
Ce mă mai poate bucura.