Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta tragedie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tragedie. Afișați toate postările

duminică, 23 septembrie 2012

Te iubesc până la moarte!



Sătulă de întrebări ciudate
Cobor din norii mei tăcuţi,
S-azvârl cu frunzele în toate
Minciunile celor bătuţi.

Bătuţii vieţii împletesc
O lume-a lor, fără substanţă,
Într-un decor absurd, grotesc,
Dând adevărului vacanţă.

Avizi de a purta prin vreme
Vesmântul toamnei ruginit, 
Îşi pun pe faţă mii de creme
 Să pară puri... la nesfârşit.

Îmi iau expresiile-n palmă,
Le poartă prin dicţionar
Să vadă cât pot fii de calmă
Când mă lovesc cu-al lor coşmar.

Ca frunzele vor să mă ştie
Îngenunchiată în ţărână,
Înveşmântată în mantie
 În care toamna n-are-o mână.

Pe chipul meu, o toamnă blândă
Îşi desenează câte-un rid
Ce piere după o izbândă
Chiar dacă mulţi mă pun la zid.

Bătuţii vieţii, curioşi
Cum sunt de fapt de-o veşnicie,
Lovesc uşor, invidioşi
Că nu-mi fac viaţa tragedie.

Plutesc ca frunza arămie
Spre norii mei, să-mi iau culoare
Din ochii tăi, ce-mi dau doar mie
Esenţa vieţii, hrănitoare.

Sătulă de întrebări ciudate
Revin pe norii mei tăcuţi,
Să te iubesc până la moarte,
În ciuda celor orbi şi muţi.