Învaţă să iubeşti!

 

 

De ce-aş lovi şi eu cu piatra,
Numai aşa... să fiu la modă?
Sau pentru că mi-ar cere-o vatra,
Născându-se noua metodă?

De ce ţi-aş pune-n spate cerul,
Cu ape, munţi şi brazi de-o şchioapă?
Pentru că s-ar afla misterul
Ce stă ascuns în bulb de ceapă!?!

Cum să-ţi strivesc voinţa clară,
Când eu sunt liberă să zbor?
De ce mi-aş face viaţa-amară,
Când sufletul ţi-e călător?

De ce-aş răni fără oprire,
Când ştiu cum doare când primesc?
Cine-şi permite să se mire
De felu-n care eu gândesc?

Nu-mi pasă dacă dai cu pietre
Să desenezi apelor cercuri,
Să desluşeşti gânduri concrete
Dezlănţuite în adâncuri.

Tu poţi să-mi pui totul în cârcă,
Cu mine nu-mi este ruşine,
Nu am sufletul de năpârcă,
Iar, Dumnezeu ştie mai bine.

El ştie lacrima să-mi toarne
Pe nopţile cu dorul crud
Dar, numai El gerul adoarme,
Stihiile să nu le-aud.

Tu, n-ai decât să te îmbraci
În orice haină îţi doreşti,
Degeaba-ncerci, n-ai ce să-mi faci,
Mai bine-nvaţă să iubeşti!

Iubind poţi deveni lumină,
Poţi strălucii ca orice stea,
Iar de te ştii fără vreo vină,
Loveşte-mă cu vorba grea!