Cititorii mei

Translate

vineri, 11 ianuarie 2013

Ajutor umanitar (pamflet)

 
 
Mi-am luat perie nouă
Să-ncep a mă ţesăla,
Şamponul cel vechi, cu ouă
Numai e de ceafa mea.

Am ales un hair stilist,
Unul cât trei-jumătate
Dar, un cap de zeflemist
Nu poartă părul pe spate.

Aşa că, am schimbat foaia
Când am rămas ca lanterna
Şi mi-am luat perucă de-aia
Ce seamănă cu lucerna.

Ştiu bine că e la modă
Să te-aşezi frumos pe coadă,
S-aştepţi, cum aşteptă vodă
Să îţi pice banii-n cadă.

Ştiu prea bine că se poartă
Câte-un fotbalist pe lună,
Aşa că-l voi lua de toartă
Să-mi fie ciorba mai bună.

Şi... cum ce-i prea mult, se strică
Şi-i păcat s-arunc cu oala,
Mi-am luat o maşină mică
Rotunjind agoniseala.

Primind ajutor, din milă
O piscină şi-o terasă,
Am mai moştenit o vilă
Şi-o herghelie frumoasă.

Am alunecat pe gheaţă
Şi-am sunat un avocat
Pentru că-ntr-o mogâldeaţă
Fără să vreau am călcat.

Am cerut despăgubire
Trei munţi cu păduri virgine,
Lumea-ntreagă să m-admire
Cum adun averi, pe vine.

Din ilustrul sforăit
Ce-l eman din zori în seară,
Am pus lenea la-ncolţit
S-o vând mai la primăvară.

Un palat de patru stele
Mi-a sosit prin telefon
Iar, din ce-aveam prin măsele
Mi-am luat un avion.

Nu am ce sa fac cu toate,
Le-am donat unei mătuşi
Dumneaei chiar numai poate
Să cerşească pe la uşi.

E bătrână şi bolnavă,
Are nouăzeci de ani,
Impozitu-i o otravă,
Şi-are nevoie de bani.

Nu vă pun bombă sub roată,
Carotida nu v-o cos
Dar, în lumea asta toată,
Întâlnesc eu vreun milos.


2 comentarii:

  1. Să nu-ţi fie cu bănat
    dar eu te-am atenţionat.
    Nu cumva în ce-ai călcat
    era un proaspăt rahat?

    Ce mai e la noi virgin?
    Ţi-o spune un maidanez,
    Salutări de la Florin,
    Sunt timid dar mă tratez,

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare măi Florine!
    Bine-ai venit pe la mine!
    Ai venit cu liftul, frate?
    Am auzit c-ai de toate,
    Oase, carne şi șorici,
    În curând te-aştept pe-aici
    Cu lesă sau papion
    Ca un mare campion
    Ce locuieşte-n Buzău.
    Hai pa, pa că n-o fii rău!

    RăspundețiȘtergere

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!