Nu pot să mă prefac...

Pereţii de cristal ai camerei din mine
Mă protejează veșnic, mă apară de tine,
Tu, cel ce-ai fost odată un suflet de-îngeraş,
Iar azi....chiar cu privirea m-ataci şi nu mă laşi,
Ca pruncul ne-născut m-afund în lumea mea
Şi nu vreau să mai ies nicicând în calea ta,
Trăiesc doar amintirea ce zâmbetu-mi provoacă
În lumea mea rotundă, fugind de a ta troacă
Petale de lalele mă mângâie pe tâmple
Şi mai aştept minunea....încă să se întâmple,
Chiar dacă a trecut un deceniu deja,
Eu dorm cu amintirea şi-o port mereu aşa
Splendidă-îmbietoare şi tandru parfumată
Aşa cum n-aţi trăit-o... niciunul, niciodată,
O-împărtăşesc de-a pururi la toţi în preajma mea
Şi-o păstrez mai departe învelită-într-o stea
În globul de cleștar care m-a ferecat,
Alături de iubirea ce-n veci m-a fermecat.
Nu vreau să sparg fereastra...cheia s-o folosesc,
Nu vreau să ies afară şi-n glob mă perpelesc
Deși sunt conștientă că sunt o masochistă
Nu pot să mă prefac ...sunt din ce-n ce mai tristă.