O frunză-n palmă mi-a căzut

Păşind pe-aleea ruginită,

Strivind sub tălpi frunza grăbită
Copacul să îl părăsească,
Mergeam în grabă către casă....
O frunză-n palmă mi-a căzut
Şi într-o clipă-am priceput
Că-ar trebui să o păstrez
Iar sufletul să-mi luminez
S-o ţin la piept ca pe-o comoară,
Din vidul meu iar să răsară
Crîmpei de vis plin de speranţă
Stropit cu dragoste de viaţă
Pe-aripi de vultur am plutit
Din clipa-n care m-a privit
Deşi cerul era-norat
Un înger lin m-a mîngîiat
Iar soarele a răsărit
Cînd dragoste mi-a dăruit
A reuşit să mă dezgheţe...
Dar de-acum trebui să mă-înveţe
Cum să adorm, cum să păşesc,
Cum să respir şi să zîmbesc,
Cînd las copacu-n urma mea
Şi-i iau cu mine doar frunza.