Rang de visător

Mă-ntrec cu visul dintre două lumi,
Nici numai ştiu cine-a-nceput întâi,
Cert este că din ploi de-ai să consumi
Îmi vei aşterne norii căpătâi.

Îmi vei însenina pentru vecie chipul
Şi-mi vei aduce viaţa înapoi
Pe malul mării să-mpărţim nisipul
Şi valul spumegând de dor, la doi.

Mă-ntrec cu vântul, printre frunze ude
Prin ploaia ochilor fără sfârşit
Îmi e totuna dacă nu m-aude
Nici spicul frânt, nici ziua ce-a venit.

Îţi voi îngemăna cu-argint de lună,
Într-un amestec înstelat cu vise
Un cer, să te ferească de furtună
Şi lacrimile veşnic interzise.

Mă lupt cu toamna inimilor crude
Printre umbrele ce umbresc din umbră,
Încerc să adorm dar iarna mă aude
Şi mă-nfăşoară-n gheaţă insalubră.

Dar voi îngenunchia la poartă chinul,
Să îl ridic la rang de visător
Cu sufletul ne vom trasa destinul
Cel zbuciumat, de dragoste şi dor.

Așa cum sunt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt apă îndulcită
De marea furtunoasă,
Sunt stâncă prăvălită
Dintr-o pădure deasă.

Sunt stropul de izbândă
Călcat la drumul mare,
Sunt lacrima cea blândă,
Veșnic cerșind iertare!

Sunt iz de bucurie
Sub lacrimile toate,
Sunt puf de păpădie
Ce zboară mai departe.

Sunt spicul ce se coace
În lanuri de iubire,
Ce nu vrea să se joace
Cu aur și safire.

Sunt cum m-a clădit lumea,
Nu voiesc s-o întorc,
Să-ți fiu pe plac, de lunea,
Pot, nopțile, să torc.

Sunt mângâierea lunii,
Nu ceața dimineții
Sfârșitul săptămânii
Nu-i și sfârșitul vieții.

Sunt roua-ndurerată
Căzută la pământ,
De mai lovești odată
N-am să pretind că sunt.