Cititorii mei

Translate

joi, 21 ianuarie 2010

TU...

Nu eşti doar două buchii seci, strigate-n noapte cu ecou,
Nici zmângălite de-un elev, în clasa-întâi, pe-un caiet nou.
Nu eşti două iniţiale scrijelite cu-n pix defect,
Eşti sufletul care-a făcut, să-mi bată iar inima-n piept.
Nu eşti doar o consoană rece lângă-o vocală nesfârșită,
Ci sufletul ce mi-a pătruns în a mea inima rănită,
A reuşit să-mi lumineze calea cea tristă şi-nnorată
Şi cu-n sărut să îmi panseze rana de altul provocată.
Eşti apa ce m-a închegat dintr-o țărână nisipoasă,
Suflând răbdare ne-încetat cu-a ta iubire mătăsoasă...
Nu eşti doar vântul ce adie prin inima mea-nfierbântată,
Mi-ai umplut inima pustie, cu-a ta iubire-adevărată.



2 comentarii:

  1. Pe zi ce trece te iubesc
    Parca din ce in ce mai mult
    Mi-atat de dor sa ascult...
    Sa te sarut, sa iti zambesc...

    RăspundețiȘtergere

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!