Îndemn pentru-al meu frăţior

Cum să te fac să înţelegi
Că nu-i uşor să tot culegi
Doar fructul copt dintr-un copac?
Cum să-ţi explic, să-ţi demonstrez
Că şi eu aş vrea să visez
Şi să trăiesc pe al meu plac?
Cu ce cuvinte să-ţi expun
Că nu poţi avea tot ce-i bun
Numai pentru c-aşa visezi...
De-amesteci dragostea cu banii
Ascultă-mă! vor trece anii...
Iar dacă tu n-ai să cutezi
Să rosteşti tare, răspicat
Ce simţi în piept cu-adevărat,
Degeaba o spui prea târziu!
Nu orice suflet răsplăteşte
Iubirea ce-n tine mocneşte,
Spun asta fiindcă simt şi ştiu,
De ai sufletu-aşa distrus
N-aştepta doar la Cel de Sus,
Ci fă ceva, să te trezesti!
Ridică capul şi privirea,
Când ai în faţa ta iubirea
Şi spune-i ce mult o iubesti!
Nu îi şopti... nu-i o minciună!
Las-o chiar şi pe ea să-ţi spună
Ce drum s-alegeţi, frăţioare,
Strânge-o la piept, fără ruşine
Când se apropie de tine
Şi ţipă! cât poţi tu de tare!!!

Adevăr sau...

Adevăr sau provocare...
Viaţa noastră ce e oare?
Rimă albă, rimă neagră,
Cine stă să le aleagă?
Când le-aruncă doar să-nşire
Silabele în neştire
Mai ciudate, mai normale
Cu aromele florale
Înmiresmând la-ntâmplare
Adevăr sau provocare...

Adevăr sau demnitate...
Trec zilele ca o noapte,
Peste timp dacă priveşti
N-ai cum să te-mpotriveşti,
Clepsidra demnă se scurge,
Firul nisipos parcurge
Cu-aripi moi de fluturaş
Peste-al vieţii covoraş
Iscând ambiguitate,
Adevăr sau demnitate...

De niciuna nu-ţi mai pasă
Vrei doar demn să stai acasă
Să te ştii pentru o vreme
Fără lacrimi şi probleme,
Fără suspin şi tristeţe,
Adevărul cu blândeţe
Să-l transformi în provocare
Cu dragoste arzătoare
Dintr-o epocă modernă,
Într-o iubire eternă.

Fraţi de cruce şi de lacrimi

În odaia-ntunecată,
Pe-un fotoliu, singurel
Cu inima lui curată,
Cum se scurge, uşurel
Noaptea pe pereţii goi
Frăţiorul meu ascultă.
Ne-am tot gândit amândoi
Ce să-aşternem. Noaptea-i mută
Nu vrea să ne mai transmită
Nici un strop de fericire,
Veşti de la a lui iubită...
Iubirea... pumn de safire
Pe amândoi ne topeşte
Lumânări aprinse-n noapte
Devenim seară de seară,
Fraţi de cruce, lacrimi, şoapte...
Într-o viaţă-anterioară
Cred că ne-a născut o mamă,
Ne-a crescut cu-ndemânare,
Cu iubire şi cu teamă
Să nu suferim prea tare...
Dar în viaţa actuală
Luptăm pentr-un strop de rouă
Pentr-o rază de căldură
Inimile, amândouă
Nu cunosc ce-nseamna ură
Iubim fără de oprire
Asta e menirea noastră,
Dăruim doar fericire
Pe-această planetă-albastră.

Regina sufletului meu

Chiar dacă astăzi nu gândeşti
Pustiul ce-mi provoci
În suflet, atunci când păşeşti
Prin viaţa mea, te joci
Ca o regină fermecând
În jurul ei norodul,
În urma ta, cutreierând
Eu aleg eşafodul,
Fără de tine-n a mea viaţă
Totul se prăbuşeşte,
Noaptea nu are dimineaţă,
Visul mă biciuieşte
Fără de tine-n a mea zi
Lumea e cenuşie
Te voi iubi oriunde-ai fi
Minune străvezie.



Această poezie este dedicată fratelui meu
DoruFlorinMotronea
pentru iubita lui Maria-Mihaela