Caracatița (fragment din... capitolul 1)

      

          


           Într-un târziu adormi.
           Caracatița reuși să-și lungească tentaculele până la patul ei și o cuprinse cu putere. El încerca din răsputeri să o salveze. Întindea mâinile spre ea și... ea se scutură de braţele cleioase ale monstrului marin. Privirea lui îi dădea puterea de care avea nevoie.
            Ochii aceea verzi, pe care îi idolatrizase atâția ani, o ajutau să se lupte. Nici măcar în această noapte nu o părăsiseră. Nici nu se putea, el încă exista. Iar ea știa asta, existau amândoi. Niciunul nu știa exact unde este celălalt însă, nu erau pierduți. Iubirea îi ținea în viață. Cu mâinile pline de sânge, cu ochii în lacrimi, cu hainele sfâșiate de monstrul hidos, își adună toate puterile și păși spre el. Căzu cu capul pe pieptul lui. Cu mâna dreaptă îi căuta buzele...
           Soneria își înfipse ghearele ascuțite în ceafa ei...
           Tresări. Neonul cel mic de la capul patului era încă aprins, exact așa cum îl lăsase de când încercase să adoarmă.
           Caracatița dispăruse. Nici măcar nu existase. El...?!? Of, Doamne! Oare realitatea e mai crudă decât visul???
           Soneria sună din nou. Se ridică în grabă, se încălță cu papucii de lângă pat și ieși pe ușă, pictându-și un zâmbet fals.
           – Da, mamă! Sunt aici!
           Bătrâna îi zâmbi și-i arătă că există două butoane. Unul scoate un sunet iar celălalt un alt sunet...
           Doar atât, nimic mai mult... Doamne, ce dulce e somnul uneori, dar... depinde de vise, de dorințe. Zadarnic ai pe ce pune capul, zadarnic ai cu ce te înveli, zadarnic ai un acoperiș, dacă nu ai liniștea aceea pe care ți-o dorești, lângă sufletul pe care ți-l dorești, niciun palat nu e ca cel din vise.   Nimic pe lume nu poate înlocui esența viselor tale.
          Se așeză iar în pat pentru câteva minute. Se uită la ceas. Nu mai era mult și ar fi sunat și el...     Luă telefonul și mai privi odată poza lui pe ecran. Era acolo, cu ea, ca în fiecare minut. Îl mângâie și-i promise din nou că totul va fi bine, apoi se ridică din pat.
           Își pregăti o cafea tare, ca după o noapte scurtă și se duse să-și facă un duș iute (să nu cumva să consume prea multă apă)...
           De-ar fi putut să-i ignore cuvintele Monicăi... Dar, cum? Pentru ea nu conta că nu o poate vedea. Așa i se părea corect, deși nu rezolvase niciodată nimic cu corectitudinea ei, totuși voia să își știe conștiința împăcată. În timp ce-i tăia cele zece felii de banană, bătrânei, îi mai mulțumi odată lui  Dumnezeu că a reușit să treacă și de această noapte. Băgă și ea în gură o feliuță și apoi măsură două lingurițe de ulei special pentru diminețile bătrânei. Probabil îi pansa stomacul care urma să fie invadat de medicamentele zilnice.
              Jumătatea de “caracatiță” aștepta, ca de obicei, lângă ușă, porția de mâncare. Îl privi și zise:
              – Tu te-ai odihnit, nu? Eu cu ce ți-am greșit să nu mă lași deloc să dorm? Oare dacă v-aș fi înregistrat azi noapte, sforăitul vostru nu putea fi folosit într-un film de groază? Eu cred că da... tu nu?
               Câinele o ascultă, o privi, deși stăpâna îi spusese că este orb, și cerși un bol de mâncare, din ochi. Se duse pe balcon și-i luă oala, plină cu fiertură pentru el. Îi mai puse câteva cereale din pungă, să nu fie prea zemoasă și duse bolul în hol, acolo unde servea masa Angus de obicei. Apoi luă castronelul cu feliile de banană și o linguriță și se îndreptă spre camera bătrânei. Era trează.
              - Bună dimineața!!! rosti, cu un glas care nu era al ei, dar pe care promisese să-l folosească pentru a-și atinge scopul. Lasă castronelul pe noptieră și se îndreptă spre fereastră să ridice storurile, în timp ce încerca să o întrebe pe bătrână cum a dormit.
Bătrâna își întinse brațele, de parcă voia să cuprindă splendoarea unei dimineți însorite.
             - Ce dimineață frumoasă!
             - O, da! Imediat ce veți servi banana, voi merge un pic cu Angus la plimbare. Trebuie, mă așteaptă deja...
             A doua jumătate de caracatiță, care îi distrusese noaptea, înghiți rând pe rând câte o felie de banană și ceru să mai lenevească o vreme în patul său.
             Îi puse zgarda lui Angus, luă o pungă în buzunar, în caz de nevoie, cheile, și ieși.