Iresponsabilitate

Mă doare prezentul că nu iei în seamă,
Din lipsă de timpuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire..., tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Nu se mai alege din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: "eşti prea mic!"

Eu sădeam o floare, o-mpărţeam cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviţi la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o şoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, nu zăreşti tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele aparent senin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe..., tocite de sfori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenţi,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluştri absenţi.