Cel ce-i bun, nu e şi prost!

Printre lespezi fără număr
Mi-am purtat paşii alene,
Buruieni cu măşti de nufăr
Mi-au pus lacrima sub gene.

Le-am donat cuvânt pe pâine
Sufletul să le-ncălzească,
Dac-aş fi hrănit un câine,
Avea cin' să mă păzească.

I-am îmbrăţişat în iarnă,
Când viscolul viscolea
Însă, n-au vrut să discearnă
Căldura şi liniştea.

Vulpi cu cozile stufoase
Au încercat să doboare
Toate clipele frumoase
Ce le parfumam cu soare.

Braţul oferit de mine,
Când norii îi agasau,
Mi l-au smuls cu o cruzime
Pe care-o tot ascundeau.

Mii de pietre şi săgeţi,
Flăcări sute, miliarde
Mi-au aruncat în pomeţi,
Poate, poate mă vor arde.

Mi-au săpat groapă adâncă
Pentru omenia mea,
Neştiind că sunt o stâncă
Şi-au căzut tot ei în ea.

Cum era de aşteptat,
Măştile-n timp s-au topit,
Vulpile-au înmormântat
Ura lor, de neoprit.

Eu n-am ură, am iubire,
Nu le pot plăti la fel,
Le dau, chiar de-o să vă mire
Cuvânt rupt din sufleţel.

Dumnezeu este cu mine,
Aşa cum mereu a fost,
Mă rog, să vă fie bine!
Cel ce-i bun, nu e şi prost!