Pe mine versul alb chiar mă omoară

Faţă de masă atârnă într-o parte,
Acoperişul şade asimetric,
Cerul îşi pierde rotunjimea-n carte,
Suspinul meu se naşte kilometric.

Triunghiul isoscel franjuri devine,
Pumn de cuvinte aruncate-n foaie,
Un sentiment puternic îmi revine,
Sufletul mi-l transformă în şiroaie.

Metafora astupă rima sfântă,
Un epitet stă lungit peste vers,
Această formă deloc nu mă-ncântă,
Cerul e răsturnat pe Univers.

O virgulă-aruncată într-o doară,
Un punct uitat, ce l-aţi divinizat,
Pe mine versul alb chiar mă omoară,
Dar să vă fac pe plac, am încercat.