Un gând

Când lacrimile mele se vor stinge
și nopțile-ți vor curge fără miez,
când mă voi năpusti spre culmi a ninge
și din alt ochi vei spera să-nviez.

Când versul meu plângând va prinde viață,
metafora va ridica din umeri,
din ochii tăi va izbucni verdeață,
iar clipa n-ai să poți s-o mai enumeri.

Când totu-n jur va curge la-ntâmplare,
așa cum mi-am propus să rătăcesc,
când n-am să fiu acestei lumi datoare
cu niciun vers, și am să reușesc...

Să pui cenușa mea la colț de stradă,
să mă sărute vântul vrând, nevrând,
când norii grei vor plânge-n acoladă
iar eu voi fi din lacrimă - un gând.

Să nu mă știe nicio păpădie,
să nu mă cânte niciun guguștiuc,
că-n lumea asta versul vreau să-mi fie
balsam pe suflet... apoi să mă duc.

Să mă întorc când n-ai să poți pricepe
c-am fost trimisă-aici de Dumnezeu,
ca spinul trandafirului să-nțepe
iar lacrima să piară când pier eu.