​Am fost și sunt o lacrimă de piatră

Azi lacrimile mele-au scris pe stele,
Pe ceaţa zorilor nedefiniţi,
Le-am strâns în palma zilei… doar mărgele
Ce se topesc și se nasc iar, cuminți.

Mâine voi lacrima dintr-o eroare
Sau voi zâmbi cu masca-mi ipocrită,
Să nu știe nicio cuvântătoare
Cum mă topesc și sunt de pedepsită.

Iar de va fi să zbor spre altă lume
Cu sufletul cerșindu-vă iertare
Voi să m-amestecaţi cu zeci de glume
Să uit și eu cât sufăr și cât doare.

Să nu urlaţi la căpătâi, mi-e greață
De cei ce m-au lovit și mă bocesc
Iar lacrimile lor îmi par de gheaţă,
Sufletul plămădit din ger, firesc.

Să nu mă plângeți ca pe-o farfurie
Din care, fără sare, v-aţi hrănit,
Rămâneţi doar acea dovadă vie
Că demnitatea mea-i de neclintit.

Eu mă voi transforma într-o eroare
Sau într-o amintire de moment
Ce v-a pretins cândva numai o floare
Și-aţi transformat-o într-un monument.

Un monument ce și-a clădit menirea
Și aripile într-un singur vis
Atingând fără teamă nemurirea
Printre cuvintele ce-n lacrimă s-au scris.