Fiecare pe limba lui

Era o lună plină... cu suspine
Când îmi șopteai că totul vom schimba,
Dar nu știai că nu vorbeai cu mine
Nici eu nu mă simțeam în limba mea.

Tu îmi vorbeai, ea ma privea perversă
Și îmi răstălmăcea în al ei grai
Tot ce spuneam, construind o aversă
De dor, suspine, lacrimi... Strigând : stai!

Nu-i încă vremea să fărâmi trecutul,
Nu-i încă timpul să dai ce-ai primit!!!
Eu îi spuneam că e doar începutul,
Ea mă privea albastru... Ce cumplit...