Un singur Leu

Eu am iubit un leu pe-această lume,
Un "leu" cu ochii verzi ca iarba deasă,
Nu-l pot uita oricum, nimic anume
Nu-mi va cuprinde sufletul în plasă.

Eu am iubit un "leu"... cât luna plină,
Un "leu" din care încă mă inspir
Deși s-a dus de trei ani, și, cu vină
Sau fără vină, încă îl respir.

Voi scrie despre el o viaţă-ntreagă
Din amintiri voi face râu de vers,
Din ochii lui, cu sufletu-n desagă,
Voi împleti un ultim univers.

Fără de el soarele nu străluce,
Luna se-ascunde pentru veșnicie,
Nopțile vor sufletul să-mi usuce,
Stelele plâng în inima-mi pustie.

Am încercat să îl ascund sub perne,
Sub nopți și zile, luni, chiar ani întregi,
Dar încă nu am reușit a cerne
Niciun alt "leu", am eu prea multe legi?

Oare sunt eu așa pretențioasă
De nu pot glasul să-i înlocuiesc?
Sunt doar un om, n-am pretins că-s frumoasă,
Iar timpul trece, eu îmbătrânesc.

Zilnic îmi frâng în pumni nefericirea,
De ziduri mă lovesc neîncetat,
În lumea asta a murit iubirea
Sau numai eu din lume am plecat?

Nu pot să cred, nu i-am ucis sărutul,
Nici lanțuri gleznelor n-am vrut a-i pune,
Dar lacrima mi-a umplut așternutul,
Și doar de el, versul meu vreau să sune.