Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 1 martie 2014

lacrimile mele strălucesc pe foaie

 
 
aşteptam lumina binefăcătoare
să-mi inunde ochii loviţi de coşmar,
să-mi sărute geana, ce-n lacrimi amare
mi-au scăldat iubirea
                     fără de hotar.

am răcnit în noapte, surd, să nu m-audă
nicio stea polară, niciun zvâc de bici,
m-au strivit sub neguri, care-n ger asudă
să-mi oprească zborul...,
                     umbre mult prea mici...


aşteptam sărutul pur, ca o speranţă,
aninat pe frunte, în gânduri curate,
să-mi trimită-o clipă dorul în vacanţă,
să iubesc pedeapsa
                  primită în rate.

las în urmă stropii rătăciţi de ploaie
zbor peste năluca unui vis pierdut,
lacrimile mele strălucesc pe foaie,
îmi construiesc drumul,
                   de la început.

 
 
 
 
 

2 comentarii:

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!