Covoare de iubire

N-am să-ţi aduc aminte că-s flămândă,

voi desena, pe norii mei, dorinţa

de a te soarbe, chiar şi muribundă

sau resemnată în nesăbuinţa

de-a te avea în inimă mereu.

N-am cum să-ţi pun iubirea la picioare,

să-i redescoperi gustul plin de viaţă

ca o pecete-n lumea asta care,

târăşte-un trup îngenunchiat prin gheaţă,

de-atâta aşteptare, dragul meu.

N-am să-ţi destăinui clipa trecătoare

dar lungă cât un veac şi jumătate,

cum mă apasă-n suflet şi mă doare

doar zi de zi, din zori şi până-n noapte,

când mă lumină numai Dumnezeu.

Am să-ţi păstrez frânturi din norii mei,

să-ţi împletesc covoare de iubire,

când vei veni, din depărtări, să-mi iei

osânda, s-o îmbraci în fericire

cu-o singură privire, dragul meu.