Stele fără de nume

 

 

Ador frunzele de toamnă
Pe covoare ruginite
Deşi lumea mă condamnă
Că n-am decât verde-n minte.

Ador stelele albastre
Picurându-ne iubire
Peste lacrimile noastre,
Lacrimi verzi de fericire.

Ador ploaia de săruturi
Ce-o reverşi pe al meu trup
Născând mii de începuturi,
Ce n-am cum să le întrerup.

Ador verdele de toamna
Susţinându-mă pe nori,
Chiar de luna mă condamnă
De cu seară până-n zori.

În ochii tăi zăresc o lume
Îngenunchiată-n dor
Sunt stelele fără de nume
Pe care le ador!