Un singur subiect

Eu nu mai vreau să știu că ești departe,
tu nici nu ești plecat de ani întregi, 
te simt aici, în versul meu și-n carte,
mereu prezent, cândva ai să-nțelegi
că-n lumea asta nu noi stabilim
ilustrul mâine cât e de perfect,
oricâte voci m-ar lovi, e sublim
să știi că ești un singur subiect.

Eu nu te-am părăsit nicio secundă,
deși am încercat să te ascund,
dar amintirea ta viața-mi inundă
sub cerul ăsta palid,  muribund...
ți-am pus o stea la capăt de-ntuneric
să mă citești când dorul te va duce
pe-aleea unde-n dansul meu feeric
mi-am mistuit sufletul la răscruce.

Mi-am pus o mască pentr-o dimineață
crezând că voi putea s-o stăpânesc,
că-n jocul lacrimilor de pe față
voi înnoda un drum nepământesc,
voi pune lacăt gândurilor albe 
și nopțile-mi vor fi fără sfârșit
că tu mă vei conduce către salbe
de stele verzi din ochii ce-am iubit.  

Ai să-nțelegi cât de real mi-e dorul,
că fără tine totul e nimic,
că-naripată sunt, dar tu-mi ești zborul
și-orice-aș grăi, tu știi ce vreau să zic...
cum supraviețuiesc fără de cer, 
cum alung vârful muntelui spre infinit, 
cum zbor în largul mărilor stingher, 
nu voi muri, dar totul e cumplit.