Regăsire

Mă pierdusem într-o bucată de piatră...
da, da, da!... de ce te miri atât?!?
de parcă nu ai mai fi întâlnit fire de nisip 
izvorând din șoapte de Lună
sau urlet de stâncă sub lespezi de nori...

Mă lungisem pe-o noapte încinsă,
pe stelele aprinse din mila Soarelui
care stătea să cadă de dor de pe cer
și-am ațipit într-un târziu 
spălându-mi noaptea cu tine...

Mi-am pătruns amintirile cu glasul tău
și sufletul mi l-am zdruncinat 
ca pe o stavilă îmbuibată cu lacrimi
din care ne hrăneam amândoi
de câte ori ne priveam în rărunchi. 

Și nici măcar nu am visat vreodată 
că norii noștri ne pot eticheta 
cu numele celor doi aștri...
și ne vor plimba razele 
dintr-o parte în cealaltă a nopților.

Nici măcar timpul nu s-a ocupat cu locul acela... 
ori locul nu-și mai ocupa timpul cu mine, 
sau invers, 
cine poate ști în ce loc mă pierd pe timp de furtună
sau în ce timp îmi inunzi trupul 
regăsindu-te așteptându-mă.