sângerând fir cu fir

 

 

 

Sparge geamul, te rog,
și privește-n blestem,
fără cioburi zălog,
să m-auzi când te chem,

nu lăsa visul prins
între-acele făpturi
care nu m-au distins
printre dărâmături.

nu-mi e lumea de unt,
nu-mi e poftă de ceai,
nu mai știu cine sunt,
nu mai știi ce să-mi dai...

nu mai vreau să-mi oferi
cer pictat de poeți,
nici nu-i cazul să-mi ceri
cerceluși, epoleți...

nu mai vreau să visez
numai flori la zenit,
să mă încătușez
pentru ce n-am greșit.

nu-mi e dor să-nfloresc
de la cer la pământ,
să învăț să cerșesc
pentru cei ce nu sunt.

mi-e lumina de orb,
într-o singură zi.
dintr-o pagină sorb
sensul clipelor vii,

mi-au pus lacăte-n gând
aripi smulse de  nori,
m-am trezit alinând
stele smulse de zori.

cioburi multe lipsesc
din sălbaticul șir,
gleznele-mi desfrunzesc
sângerând fir cu fir.