Cititorii mei

Translate

miercuri, 18 mai 2016

La cinci ani

De cinci ani, fără încetare
În lacrimi sau pe jar nestins
Îmi pun aceeași întrebare:
Nu cumva este doar un vis?

De cinci ani lacrima mi-e frate,
Tristețea, sora mea, pe veci.
De cinci ani sper să ies din noapte,
Implorând stelele prea reci.

Implor toţi sfinții să m-ajute,
Pe Maica Domnului Hristos,
Și mă înec în lacrimi sute
De dorul tău, copil frumos.

De cinci ani smulg din suflet jarul,
Dar flăcările se-nteţesc
Întreținând pe veci calvarul
Din care nu mă mai trezesc.

De cinci ani sper, și-mi pierd speranța
C-am să-nţeleg, de ce, copile
Tu ai ales să îți dai viaţa
În timp ce eu mă sting, cu zile...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!