Îmi eşti... cât voi trăi

 

 

 

de câte feluri, oare,
port lacrimi pe obraz?
ştii bine cât mă doare...
m-au scăldat, de necaz
că nu te pot aduce
decât în nopţi târzii,
când visul mi-este dulce
şi te pot regăsi.

când noaptea mi-este goală
de strigăt vlăguită,
lacrima de pe coală
se naşte împietrită,
când geana te imploră
drumul să-l regăseşti,
noaptea multicoloră,
cu tine, să-mi hrăneşti,
 
când glasul tău renaşte
speranţa de-a zbura,
lacrima recunoaşte
că va mai picura,
în sufletul meu, dorul
de tine, cât voi fi
şi voi păstra izvorul
în locul inimii.

când vei deschide cerul
cu-o singură privire,
voi dezlega misterul.

lacrimi de fericire
vor picura pe gură
şi-n piept se vor opri...
sunt doar o picătură,
îmi eşti... cât voi trăi.