Insomnie

 

 

 

Doar insomniile, o groază,
te poartă-n ele, ca pe-un crai
ce-n neguri, falnic, radiază
din colţ de rai.

În rest, nimic nu îţi reţine
în foc aripa,
nici dorul nu mai vrea, cu tine,
să-şi piardă clipa.

Uneori uşa plânge-n prag,
dar în tăcere,
iar noaptea îndrugă, în toiag,
altă durere.

De mult te-ai dus de pe poteci
ca visu-n zori,
ai luat cu tine tot... şi zeci
de sărbători.

Uneori, paşii, ţi-i aud,
legende clare,
păşind alene-n dorul crud,
de disperare.

În rest... tăcerile s-au copt
de-atâta noapte,
nu ştiu ce stele să adopt
să-mi fure şoapte.

Uneori râd în zori de zi
fără dorinţă,
alteori mor a străluci
sub suferinţă.

În rest, nimic nu mai contează,
totul e clar,
doar insomniile, o groază,
mă ţin pe jar.