"Datoria de bărbat" versus "funcţia de femeie"

            

                  "Datoria de bărbat"... citindu-mă, probabil veţi gândi că am ceva împotriva bărbaţilor. Da, recunosc, chiar am ceva împotriva unora! Împotriva celor care se "împlinesc" numai prin sex, autoritate, răceală, indiferenţă, grandomanie, aroganţă, înfăţişare şi lista poate continua... Am ceva împotriva bărbaţilor care, privesc femeile ca pe roboţi, fără suflete, fără dureri, dorinţe, vise, sentimente... Am ceva împotriva bărbaţilor care tratează femeia ca şi când Dumnezeu ne-ar fi trimis pe pământ pe toate în aceeaşi zi, aceeaşi clipă şi din acelaşi material. Pe bărbatul care-şi tratează soţia ce i-a dăruit fii, ca pe un aparat de multiplicat (deşi ei nu au posibilitatea perpetuării speciei), dar nici nu vrea să înţeleagă că, femeia nu este un autoturism căruia îi pui combustibil, îi bagi cheia în contact şi e gata de drum, de parcă certificatul de căsătorie este pur şi simplu un ham sau ofiţerul stării civile înmânează şi biciul odată cu actele căsătoriei. Am ceva împotriva celor care rămân "ancoraţi" în copilărie, lângă fusta mamei, care a suferit în anii tinereţii pentru a nu-şi păta onoarea de familistă şi, repetă şi el comportările tatălui său. Mă simt dezgustată de bărbaţii care cred că totul li se cuvine, deşi nu sunt în stare să dăruiască nici măcar o simplă mângâiere. De cei care au pretenţia să primească iubire, fidelitate şi discreţie deşi, pentru ei, aceste cuvinte sunt total lipsite de importanţă.  Am ceva împotriva bărbaţilor care, făcând abstracţie de toţi cei din jur, se laudă cu sexul lor şi îi rostesc denumirea la fiecare propoziţie, de parcă sexul masculin ar fi egal cu o conjuncţie pur şi simplu, iar această expresie o utilizează cu dezinvoltură încât a ajuns să fie rostită de oricine, chiar şi de femei (acestea folosind-o pur şi simplu ca mod de răzbunare), chiar şi de unii copii, care folosesc zicerea injurioasă din inocenţă, crezând că dovedesc maturitate. Am ceva împotriva celor care nu realizează că sloganul rostit atât de intens poate ajunge în curând un mod vulgar de salut. Am ceva împotriva bărbaţilor care nu permit nevestelor garderobe care ar putea atrage atenţia, în schimb ei uitând de toate obligaţiile în momentul în care zăresc un decolteu sau un genunchi delicat.

                 Probabil veţi spune că aşa ceva nu mai există în secolul XXI? Credeţi că sclavagismul a dispărut cu desăvârşire...? Ei bine vă înşelaţi! Încă mai există multe asemenea specimene. Familii care convieţuiesc în linişte şi pace, aşa cum ar fi normal, însă încă nu au ajuns la nivelul de civilizaţie la care facem referire. Mulţi dintre bărbaţii vremurilor noastre s-au "emancipat": stau acasă fără niciun venit, fără nicio responsabilitate, aşteptând să vină soţiile de la serviciu cu cele necesare hranei zilnice, în timp ce el soarbe nestingherit din doza de bere, în faţa micului ecran sau al calculatorului, fumând în aceleaşi încăperi cu copiii. Multe soţii ţin secret cum îşi îndeplinesc "funcţia de femeie" (chiar şi cele care au o carieră strălucită), nedorindu-şi publicitate negativă în urma unui divorţ umilitor.