Fiindcă nu te-am uitat

Să nu mă-ntrebi de ce te iubesc încă,

am să-ți răspund „- fiindcă nu te-am uitat!”

Eu nu m-am plâns cât mi-a fost de adâncă

rana ce ani întregi a sângerat…

Să nu mă-ntrebi cum te-am purtat prin lume,

cum te-am ascuns în suflet… ani întregi,

te-am transformat din lacrimă în glume

și-am scris ca numai tu să mă-nțelegi.

Să nu mă-ntrebi de ce mi-ai fost icoană,

pereți, tavan, aromă și balsam,

am să-ți răspund firesc… „- eu sunt o cană

plină de lacrimi fiindcă nu te am.”

Să nu mă-ntrebi de ce sunt verde încă

deși rugina-n mine s-a ascuns

am să-ți răspund „- m-ai transformat în stâncă

în clipa când în suflet mi-ai pătruns”.

Să nu mă-ntrebi nimic în acea clipă

am pierde timpul și n-ar fi cinstit,

mai bine dă-mi din ochii tăi aripă

și să zburăm, spre Marte, negreșit.