Prin fața orbilor

N-am să mai scriu că-mi este dor de tine
te-ai risipi silabisindu-mi slova
și mi-ai zdrobi pe culmile alpine
lacătul nopții, despletindu-i roba.

N-am să-ți mai scriu, de tine-i scris discursul
ce-n mine curge, pentru-o dimineață
în care viața își urmează cursul
prin stânci  abrupte și sloiuri de gheață.

N-am să-ți mai scriu, am să te port de-a pururi,

 inegalabilă, nemăsurată,
să-mi amintesc că ne-am născut să fluturi
prin fața orbilor, iubirea nestemată.