Am...

 

 

 

 

mers înainte
oricât de înalt mi-a fost muntele
aruncat înaintea mea,
oricât de mari au fost stropii
ploilor reci,
oricât de albe
au fost cearceafurile,
scrobite cu dinții fiarelor,

am
ridicat ochii și-am pășit
deplin încrezătoare,
am adus zâmbetul înapoi
pierdut în largul mărilor
am răscolit în peștera
nedreptăților
și-am ascuns durerea
în adâncuri.

am
asistat la tot ceea ce visam,
la tot ceea ce atingeam,
la tot ce mă ținea pe loc
și încerca să mă amăgească.

am
ceea ce mulți își doresc
și nu vor putea avea niciodată
oricât de multe moșteniri au primit,
oricât de multe drumuri au bătut,
nu vor atinge niciodată speranțe mele
cu lacrimile.

am
convocat norii
la ședință
și-am adunat lacrimile cerului
în palmele implorând iertare,
am deslușit veșmintele clipelor neînțelese
și-am șoptit AMIN adunându-mi degetele
a avuție.


am
un Tată, un fiu și un Duh Sfânt
care-mi vor ști mereu durerea.