Suflete în junglă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-ai trezit când ceilalți dorm,
Visul mi l-ai inundat,
Mi-ai luat cel mai dulce somn,
Te iubesc cu-adevărat!

Ești sufletul ce-mi alungă
Tot coșmarul dimineții,
Suntem suflete în junglă
Ce vom da un nou sens vieții.

M-ai trezit când noaptea-își pune
Miere peste vise seci,
De-azi, pentru nimic în lume
Nu te voi lăsa să pleci.

De dor

Mi-aş vopsi uşa la intrare,
Un preş soios aş pune-n faţă,
Să par, în lumea asta mare,
Un suflet viu cuprins de gheaţă.

Mi-aş pune draperii lugubre,
Pereţii toţi, i-aş zugrăvi
Cu ghiare lungi, zdrenţe şi umbre,
Suspinul, să-l pot isprăvi.

Mi-aş pune solzi ciudaţi de fiară
Şi coarne de distrugător
Să-ţi spun, când vei veni diseară,
Că nu am suferit de dor.

Dar, ochii tăi în prag de seară
Îmi ard dorinţe nefireşti,
Sufletul cald din stropi de ceară
Aşteaptă mereu să-l priveşti.

Oricât coşmar aş investi,
Sub ochii tăi gerul se curmă.
Pe braţul tău aş povesti
Tot dorul, în cele din urmă.

Vis hoinar

În largul inimii mele,
Undeva, în câmp deschis,
Sub cer luminat de stele,
Şlefuit, plutea un vis.

Pictat cu bune intenţii
Cu miresme şi speranţă,
Fără mofturi sau pretenţii,
S-a izbit de-un colţ de viaţă.

Răceala ei l-a şocat,
L-a distrus pentru o noapte,
Poate s-ar fi înecat
De nu se târa pe coate
Prin oceanele uitării,
Prin jungla arsă-n coşmar
De sub valurile mării
Cu acelaşi gust amar.

Undeva, pe-un cer albastru
Şi-un soare verde de dor,
Visul palid şi sihastru,
Mă grăbea, nerăbdător
Spre înaltul ţărm de fum,
Îmbrăcat în curcubeu.
Cu al versului parfum
Să vă-nseninez mereu.

Vreau să mă mint!

Dac-aş găsi plăcuţa din capăt de tunel...
Deşi vă simt în spate, deja mă simt datoare,
Mă ridicaţi pe vârfuri... şi tu, şi ea, şi el,
Dar labirintul ăsta e mult, e mult prea mare!
Aştern silabe-n grabă, parcă le şi rostesc,
Vreau să mă mint că-i ziuă, că totul a trecut
Dar Luna-mi râde-n spate, prin noapte rătăcesc,
E singură-ntre stele... şi-i doar la început
Degeaba caut uşa cu mâna pe pereţi,
Mă simt aşa învinsă, nu mă compar cu Luna
Aş vrea să mă ascund, să nu mă mai vedeţi!
Lacrimile mă sfarmă, aş prefera minciuna,
Aş prefera tăcerea ascunsă-ntre morminte,
Aş prefera durerea unui ocean imens
Din labirintul ăsta ce mi-a pătruns în minte...
Sau eu în el mă aflu?!? Vreau..., mă zbat, vreau să ies!
N-am nevoie de milă! De nimic nu duc lipsă!
Vreau doar să găsesc uşa, să ies din labirint
Aş vrea să mă întorc la ziua cu eclipsă
De Lună, să te-ascult... iubesc... vreau să mă mint!

Picătură de vacanţă

Voalul zânei se aşterne
Pe-această lume pestriţă,
Limpede, sfioasă, cerne
Cu-o mireasmă de zeiţă,
Vise pline de iubire,
Ne-nvăluie ca o şoaptă
Sau o dulce asuprire,
Miezul ei pufos aşteaptă
Să plutim, iar ea să pună
Virgulă-ntre zori albaştri,
"Somn uşor!" pare să spună
Zâmbindu-ne dintre aştri.

Noaptea, zâna minunată,
Cea cântată de poeţi,
Blândă, sfântă sau ciudată,
O zână cu epoleţi,
Mă serveşte cu odihnă,
Rugăciuni, vise, speranţă...
Înfiripă-n a mea tihnă
Picătură de vacanţă,
Te aduce printre vise,
Te strecoară lângă mine,
Printre paginile scrise
Să-mi redai clipe divine.

Noapte bună!

Insomnia nu mă lasă
Să-nchid ochii fără tine,
În goană-aş ieşi din casă,
Numai gândul mă reţine,
Dorul tău pe frunte-mi pune
Suferinţele fierbinţi
Nici Luna numai apune
Stelele zâmbesc cuminţi
De pe bolta îmbibată
În tuş negru nesfârşit
Vocea ta numai odată
De-auzeam... aş fi dormit,
Ca un prunc pe pat pufos,
Somn de înger printre fulgi...
Al meu pat... e fioros
Cu-al tău dor, somnul mi-alungi,
Mă cuprinde noaptea-n gheare
Şi-n coşmaruri reci mă-ngheaţă
Vocea ta aducătoare
De iubire şi de viaţă
Mi-ar fi dăruit somn lin
Adormind şi blânda Lună,
Glasul tău diamantin
Să-mi fi rostit: noapte bună!

Cearceaf de raze să-ţi aştern

Pe-oceanul calm plutesc uşor,
M-aş scufunda, n-am acest drept,
Sunt fir de gând şi-un imens dor
Îmi frânge inima din piept.
Mă rătăcesc pe-o apă lină
Ca pasărea plângând pe val,
Te-aş tot striga, dar în surdină
Nu curm al nopţii festival,
Să trezesc stelele pe rând,
Să sperii Luna fără teamă,
După Luceafăr să m-ascund,
Să mă transform într-o năframa
De vise-n nopţile târzii,
Să-ţi ating ochii cu-n sărut
Pedeapsă până-n zori de zi,
Dulce coşmar ce-ai apărut
Pe-oceanul vid al vieţii mele,
Să-ţi dau, iubindu-te etern
În nopţile cu mii de stele,
Cearceaf de raze să-ţi aştern
Pe norii care-au dispărut
Din viaţa mea în ploaia fină,
La infinit să te sărut
Pe ochii care-mi cern lumină.

Rămân să te iubesc!

Visul ciudat mi-a răpit noaptea,
De ochii tăi, dorul mă arde,
Mă recuprinde anxietatea,
Şi zeci de stele..., miliarde,
Cu razele mă înconjoară
Lacrima vrând să îmi oprească...
Un vis ciudat, ce mă doboară
A reuşit să mă trezească.
Îţi privesc ochii ce-mi zâmbesc...
Nu desluşesc realitatea...
Sigur ştiu doar că te iubesc,
Însă în imposibilitatea
De-a-ţi demonstra, mă tot afund...
Degeaba-ncerc, în zadar scriu,
Simt uneori că mă scufund,
Simt sufletul pe-un bisturiu
Când zeci de vise mă-nspăimântă
Cu-o usturime pân' la os,
Degeaba Luna mă încântă,
Lumina ei e de prisos...
Îţi recitesc zâmbetu-n noapte,
Cuvintele mi le-amintesc...
Te-aş săruta... dar eşti departe
Şi totuşi... sincer te iubesc!
Martor îmi este Dumnezeu
Şi stelele şi Luna chiar...
Nu m-ai crezut în visul meu...
S-a transformat într-un coşmar
Ce arde... sufletul mă doare...!
Cuvintele nu-mi mai găsesc,
Trimit şi Luna la culcare,
Iar eu... rămân să te iubesc!

Sunt o sălcie pletoasă

Mi-am şters de praf inima-n grabă
Crezând că se va rezolva,
C-am să te uit ca pe-o silabă,
Fraza poveştii voi salva
Şi-o voi ascunde printre ramuri
De sălcie plângând la mal,
Am împletit vis din coşmaruri
Cu dorul tău, cel infernal.
Mi-am şters din suflet stropi de ploi
Crezând c-am să privesc senin,
Spre cerul cel cu norii goi
Ce-mi umple ochii de venin.
Am devenit salcie plânsă
Pe malul vieţii trist şi-abrupt
Cu inima de dor străpunsă
Din amintiri mă tot înfrupt,
Sunt doar o sălcie pletoasă
Cu umerii lăsaţi de dor,
Nu-mi găsesc drumul către casă,
Aripile mi-ai frânt în zbor.

Chiar daca...

Chiar dacă ziua-n van va trece fără să te aud măcar
Noaptea va fi mult, mult mai rece fără sărutul tău în dar,
Chiar dacă clipa e de gheaţă iar depărtarea e enormă,
Eu mă voi strecura prin ceaţă riscând să-mi capăt altă formă,
Chiar dacă ploaia mă îmbie sub o umbrelă să m-ascund
Sărutul tău să-îmi retrezească sentimentul cel mai profund,
Chiar dacă dimineaţa vine, ca-n orice zi, tot cu un vis
Și-n el ești numai lângă mine, petecul meu de Paradis,
Chiar dacă depărtarea doare, visul meu e de fapt coșmar
Eu te veghez din depărtare și te sărut imaginar.
Chiar dacă timpul nu se-oprește în loc atunci când te-întâlnesc,
Te port oriunde-n al meu suflet din simplu fapt că te iubesc.

Dimineaţă crudă

Tu, dimineaţă crudă, de ce nu m-ai lăsat
Acolo în pustiu şi m-ai adus în pat?
Poate era mai bine, poate c-ai fi uitat
De mine prin pădure şi aş fi îngheţat.
De ce ai avut grijă visul din zori să-mi smulgi?
Nu vezi cât rău îmi faci, de ce mi-l tot alungi?
Voi, zori pustii de ziuă, de ce mă torturaţi?
De ce-mi deschideţi ochii, după ce-mi alungaţi
Iubirea, ce în noapte mi-o strecuraţi uşor
Şi-apoi brusc mă treziţi? lăsaţi-mă să mor!
Lăsaţi-mă în noapte, fără un vis măcar!
Să uit, să uit de toate, chiar şi de calendar.
Tu, dimineaţă crudă, de ce ai mai venit?
Să-mi aduci ziua asta? recunosc c-am greşit!

Sunt aşa de rătăcită........

De dragul vostru spun "DA"....poate pe undeva simt...
Însă...dragii mei amici, totuşi eu încă mă mint,
Stau într-un colţ şi v-ascult...încerc sfatul vostru bun
Să-l trăiesc, să-l iau în seamă, însă nu ştiu cum să spun....
Nu-i totul aşa cum pare, nu pot spune-adevărat
C-aş fi purtată de valuri....chiar dacă v-am ascultat
Şi-am fost de acord cu voi, totuşi numai jumătate
Din sufletul meu zîmbeşte, restul e cuprins de-o noapte
Din care nu pot ieşi....oricît mă trageţi afară,
În fata voastră spun "Da", însă-n a mea inimioară,
Mocneşte o ceaţă deasă fără gînd de destrămare....
Vă răspund afirmativ, însă dragii mei .....mă doare!!!
Că nu pot de-acord să fiu cu voi în totalitate,
Însă nici n-aş putea spune că nu aveţi toţi dreptate,
Aveţi, multă-ntradevăr....dar eu încă nu-s ........finită,

Poate sunt o luptătoare....dar sunt aşa rătăcită........

Vreau coşmarul să dispară!

Vreau coșmarul să dispară!
Nu mai vreau iară şi iară!
Nu mai vreau...Azi nu mai pot!
Am să-nebunesc de tot!
Nu mai vreau noapte să fie!
Fug în pădurea pustie
Sau oriunde aş găsi
Loc pentru-a mă odihni
Să pun capul jos să dorm,
Chiar dacă-mi da-ţi cloroform,
Sau ce-o fi, nu mai contează
Nimic nu mă întristează
Mai mult ca acest coşmar.
Nu mai vreau, e prea amar!
Sabie, cuțite, lamă....
Simt cum viața se destramă
Şi nu mă pot odihni
Vreau să-mi potolesc ochii!

Cred că ...

Cred că...teama am învins

Lângă tine ...şi... nu-i vis,
Cred că timpul a trecut
De nici nu am priceput
Cînd şi unde a fugit...
Cred că astăzi am zâmbit
Peste puterile mele.
Cred c-a fost zi de ...cinci stele.
Cred că-n mine mai există
Puterea de-a nu fi tristă
Cînd îmi inspiri...nu ştiu ce
Cred că ... nu sunt chiar rece,
Cum credeam, eu, despre mine
Dar... vom mai vedea şi mâine
Deși, cred că pot păși
Spre ,,mai mult'' în ...altă zi!
Cred că stelele-au dansat
Atunci când m-ai sărutat
Cred că-n miez de vară-a nins
Aseară când am atins
Cele mai înalte culmi
Din Universul cu lumi,
Universul plin de astre
Şi cu bolțile albastre,
Univers şi Paradis,
Atingând realul vis
Din Paradis şi-Univers,
Toate relele s-au șters
Ca malul mării scăldat
Şi totul s-a preschimbat
Din coșmar în minunat.