S-a frânt un ram

S-a frânt o creangă, mult prea încărcată
De flori şi fructe, dulci şi aromate
Lăsând un gol cum n-ai simţit vreodată,
S-a sfâşiat, ignorând tot şi toate.
Ignorând crengi, frunză, chiar şi tulpină
S-a lepădat de toată demnitatea.
Şi-a deschis drumul său spre rădăcină
Ducând în pumnul stâng realitatea.
Omizi mai mari ca frunza-i delicată
I-au încolţit speranţa-n dimineţi,
I-au destrămat tăcerea adunată
În pieptul ars de flăcări şi săgeţi.
S-a frânt un ram, în locul său rămâne
Vid neîndulcit de niciun fel de floare,
Niciun balsam de pe această lume
Nu poate dărui aceeaşi boare.

dedicată fiului meu Doru-Costinel, adormit pe 18.05.2011

Vreau şi eu să fiu ca voi

Vreau şi eu să fiu ca tine, vreau şi eu să fiu ca voi,
Să nu-mi pese niciodată că minciuna-i rece sloi
Şi fierbinte, clocotindă, arde pe-obraji lacrima,
Să nu pun nimic la suflet, să nu-mi ascult inima.
Vreau şi eu o zi din viaţă să fiu rea şi duşmănoasă,
Să mă-nbăt cu fericirea ce-n durere te apasă,
Vreau din mijlocul furtunii să răsar ca o săgeată,
Să m-arate toţi cu mână, să mă strivească sub gheată
Iar eu şi mai sus, pe vârfuri, să urc fără să îmi pese
De-aveţi după ce bea apă, pită uscată pe mese...
Vreau şi eu să fiu o clipă cum sunt unii şi-s destui...
Să nu aud, să nu văd, de tristeţea nimănui,
Să nu-mi pese dacă norul vieţii te-a îngenunchiat
Şi să mă spăl pe picioare-n lapte pasteurizat.
Vreau şi eu odată-n viaţă să nu-mi pese nici un gram
Că nu mai există frunză, că nu mai există ram
Să mă tolănesc la umbră, fără să-mi pese de voi
C-asudaţi peste măsură într-o lume de eroi.
Lângă sobă să-mi întind trupul lenevind mereu...
Însă nu-mi sună corect, există un Dumnezeu
Ce nimic nu rătăceşte, nu lasă nerăsplătit,
Vreau şi eu numai o clipă să fac tot ce e greşit.
Vreau şi eu să-ngrop iubirea şi-adevăru-ntr-o căldare
Să privesc lumea de sus, dar când mă duc la culcare
Ştiu că Dumnezeu mă vede când mă rog în al meu pat
Să vă dea pacea de care, eu, de mult n-am mai aflat.

Sunt o sălcie pletoasă

Mi-am şters de praf inima-n grabă
Crezând că se va rezolva,
C-am să te uit ca pe-o silabă,
Fraza poveştii voi salva
Şi-o voi ascunde printre ramuri
De sălcie plângând la mal,
Am împletit vis din coşmaruri
Cu dorul tău, cel infernal.
Mi-am şters din suflet stropi de ploi
Crezând c-am să privesc senin,
Spre cerul cel cu norii goi
Ce-mi umple ochii de venin.
Am devenit salcie plânsă
Pe malul vieţii trist şi-abrupt
Cu inima de dor străpunsă
Din amintiri mă tot înfrupt,
Sunt doar o sălcie pletoasă
Cu umerii lăsaţi de dor,
Nu-mi găsesc drumul către casă,
Aripile mi-ai frânt în zbor.