Până când vei reveni

Eu voi muri de dorul tău, iubite
Purtând în suflet lacrima povară
Şi voi renaşte doar cu tine-n minte
Sub stropii ploilor din primăvară.

Eu, sigur, voi muri de dorul tău
Ca luna sfâşiată de furtuni,
Şi-am să renasc din lacrimă de zeu
Purtând aroma zilelor de luni.

Mă vor ucide nopţile pestriţe
Şi-amărăciunea viselor pusti,
Am să renasc din lacrimi de zeiţe
În dimineaţa-n care vei zâmbi.

Eu voi muri în fiecare clipă
Şi voi renaşte-n fiecare zi,
Făcând un veac, de lacrimă, risipă,
Până în ceasul când vei reveni.

Picătură de vacanţă

Voalul zânei se aşterne
Pe-această lume pestriţă,
Limpede, sfioasă, cerne
Cu-o mireasmă de zeiţă,
Vise pline de iubire,
Ne-nvăluie ca o şoaptă
Sau o dulce asuprire,
Miezul ei pufos aşteaptă
Să plutim, iar ea să pună
Virgulă-ntre zori albaştri,
"Somn uşor!" pare să spună
Zâmbindu-ne dintre aştri.

Noaptea, zâna minunată,
Cea cântată de poeţi,
Blândă, sfântă sau ciudată,
O zână cu epoleţi,
Mă serveşte cu odihnă,
Rugăciuni, vise, speranţă...
Înfiripă-n a mea tihnă
Picătură de vacanţă,
Te aduce printre vise,
Te strecoară lângă mine,
Printre paginile scrise
Să-mi redai clipe divine.