Pumnalul morţii

Ce sentiment ciudat, inexplicabil...,
Să simţi că orice-ai face... e-n zadar,
Să ai de toate, să nu fi capabil
Să ştergi pumnalul ei din calendar...?!?

Al morţii voal mi-ntunecă privirea,
În lacrimi rătăcesc ca un nebun
Ce n-a gustat în viaţa lui iubirea,
E prea târziu şi nu am cui s-o spun.

Ne împăunăm cu sute cu  perdele,
Ne cocoţăm pe ziduri mai mereu,
Ne vopsim sufletul în acuarele
Uitând ades c-avem un Dumnezeu.

El din grădina lui îşi pune-n glastră
Tot ce doreşte, fără-a întreba
Neputincioşii ce zac la fereastră
Realizând că nu au ce salva.

Miliarde de safire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Verde mi-a fost dat în viaţă

Să iubesc pentru vecie

Verdele-nseamnă speranţă,

Verdele-mi dă apă vie.

Verdele îmi dă splendoare,

Verdele-mi dă strălucire,

Îmi dă, într-o sărutare,

Miliarde de safire.

Verdele-nlătură spinii

De care mă tot lovesc,

Zbor în mijlocul grădinii

Când ochii lui mă iubesc.

Verdele îmi dă cuvântul

Din care, vers împletesc,

Să pot înverzi pământul

Cu eternul: Te iubesc!

Destin

Când destinul va decide să aştearnă peste mine
Linişte desăvârşită, de ţărână din ţărână,
Fără pic de nedreptăţi, dureri, lacrimi sau suspine,
Hotărând c-am potolit sete cu a mea fântână.

Când destinul va închide capacul cu-n ultim cui,
Renăscându-mă-ntr-o lume doar de mine cunoscută
N-am să mai sculptez cuvântul, n-am să fac rău nimănui
Nici măcar cu-o biată rimă între lacrimi concepută.

Când destinul va decide secarea mea ca izvor,
Şi vor răsări Luceferi pe sub bolta mea de seară
Îmbuibată de necazuri, reproşuri, dureri şi dor,
Cu a Lui milă enormă, să-mi deschidă porţi spre vară.

Când destinul va decide c-a sosit clipa supremă,
Avidă de a-mi sorbi trupul din gheara durerii,
Păşind fără de regrete pe alei cuprinse-n schemă,
Vreau să simt mireasma sfântă prinsă-n braţele tăcerii.

Mă ridic...ca o pisică

Cum să fac şi cum s-o spun?
V-aş dărui, la comun
Un cadou neaşteptat
De voi toţi, e-adevărat.
Doar, de când mă ştiu, aş vrea,
Să se-ntîmple-aşa ceva.
Zilnic spun ce mult doresc,
Dar, s-o fac nu reuşesc.
Plâng, oftez, stau nehrănită,
Fumez mult, neodihnită...
Şi totuşi nu am curaj
Să... plonjez de la etaj.
Ştiu, sunt laşă-aveţi dreptate...
După fiecare noapte
Mă ridic...ca o pisică,
Sunt o laşă, ştiu, mi-e frică
Orice lac să îl hrănesc,
Aş vrea...dar nu îndrăznesc
Să smulg ceaţă din lumină,
Am vrut chiar într-o grădină
De o creangă să m-agăţ,
Dar sunt laşă, nu mă-nvăţ...
Că sub steaua ce-am prins viaţă
Nu e nicicînd dimineaţă...
Şi ...în timp ce simt că-apare
Câte o raza de soare,
Cu zâmbetul meu enorm
O sting şi-n grabă-o adorm...
Nu mă pot obişnui
Nici măcar o clipă-n zi,
Că n-am voie să zâmbesc
Deci, n-am dreptul să iubesc.

Sărutul tău de neuitat

Pe-aripi de vultur am plutit,
Pe raza stelelor aprinse,
Tot universu-a amuţit
Cînd făclii, galbene, neînvinse
În jurul nostru au dansat,
Uitînd de clipa următoare,
Uitînd de ziua ce-am ratat,
Valsînd pe stele călătoare,
Sărutul tău de neuitat
Şi-îmbrăţişarea dezmierdată
Mi-a copt sufletul de mult sloi
Iar inima prea sfărîmată,
Şi inundată-n fierbinţi ploi
Într-o petală-ai transformat....
Plutind pe norii dalbi, divini
Şi am plutit neîncetat
Simţind cum sufletul mi-alini.

MARE-I GRADINA...

În noapte stau şi mă gândesc
De ce tot tac şi nu vorbesc?
De ce vorbesc în loc să tac?
De ce alerg în loc să zac?
De ce scriu în loc să citesc?
Dar de ce plâng şi nu zâmbesc?
Când văd ce mare e gradina...
Şi cum în ea crește neghina,
Cu-atâta tupeu şi dezmăț
Şi niciodată nu mă-învăț
Că buruiană de nu-i bună,
Nu pot muta grădina-n Lună,
Pe Marte, Saturn sau Neptun
De ce tot tac în loc să spun
Ce mare ţi-e grădina Doamne!
Şi peste ea oricâte toamne
Ar trece, tu cu milă Ta
Mai laşi o primăvară-n ea...
Fără ca nimeni să Ţi-o ceară,
Şi înc-o zi, apoi o seară
C-o noapte lungă până-n zori
Cu două, trei sau patru flori
Dar sufocate de neghină
De buruieni fără de stimă,
Fără de suflet sau de miez...
Poate tu crezi că aiurez
Dar neghina-i realitate
Nu-i doar un vis în plină noapte.

Vreau coşmarul să dispară!

Vreau coșmarul să dispară!
Nu mai vreau iară şi iară!
Nu mai vreau...Azi nu mai pot!
Am să-nebunesc de tot!
Nu mai vreau noapte să fie!
Fug în pădurea pustie
Sau oriunde aş găsi
Loc pentru-a mă odihni
Să pun capul jos să dorm,
Chiar dacă-mi da-ţi cloroform,
Sau ce-o fi, nu mai contează
Nimic nu mă întristează
Mai mult ca acest coşmar.
Nu mai vreau, e prea amar!
Sabie, cuțite, lamă....
Simt cum viața se destramă
Şi nu mă pot odihni
Vreau să-mi potolesc ochii!