Voi scrie atât cât mai trăiesc

În viaţa asta scurtă şi plină cu de toate
Orice s-ar întâmpla, toţi mergem "mai departe"...
Cu bune şi cu rele, nu trebui să clacăm!
Oricât ne-ar fi de greu... ziduri escaladăm
În viaţa ca o carte... citim o poezie,
O învăţăm pe toată în noaptea prea târzie,
Rima i-o desluşim, versul il recitim,
Ne hrănim cu-a ei vrajă... sărutăm, chiar iubim...
Şi-apoi o dăm deoparte, ne având de ales
Chiar dacă, nu chiar toţi... versul i-am înţeles,
Durerea e prea mare, nu prea găsesc pastilă
Însă privesc cer, nicicând nu cerşesc milă!
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate ajuta,
Uit că îmi este greu... întorc iar pagina...
Aşa-s de când mă stiu, oricât mi-ar fi de greu...
Printre cei suferinzi, ca mine, voi fi EU,
Cea care e-nvăţată să răzbată prin foc,
Furtuni şi greutăţi... dar nu mă las deloc.
Voi zâmbi şi voi scrie atât cât mai trăiesc,
Chiar dacă nu prea văd şi nu pot să citesc.

Am scris și eu o utopie

De ce nu pot? fiindcă n-aş vrea?
Să trec ușor...inima mea
Nu poate-înghiții o minciună.
Chiar de nimeni nu poa-să spună
Că m-a simțit...c-a fost doar "vis"...
Cu lux de-amănunte-am descris
După ce m-am documentat...
Toți ați spus că-i adevărat...
Dar eu nu pot să m-odihnesc,
Am mințit și nu reușesc...
Mi-e somn, moțăi, dar nu adorm,
M-apasă-n suflet, mult, enorm,
Iar inima îmi e pustie,
Am scris și eu o utopie
S-alung din calea mea, departe
Un fost iubit, însă n-am parte
De liniște, cum am sperat
N-aş fi crezut, i-adevărat
Că voi simţi aşa ceva...
Dar asta este firea mea .
Mă simt față de voi datoare,
Tuturor vreau să-mi cer iertare!
De voi depinde tot acum,
Mai mult de-atât ce pot să spun?
Mă voi ruga la Dumnezeu
Să nu știți ceea ce simt eu.

Aceste zile vom strivi.

Trec zilele, trec greu, uşor,
Mult a fost, puţin a rămas,
Ne coacem sufletul de dor
Şi ne hrănim c-un vers, c-un glas,
Cu un cuvânt scris sau rostit,
Topind zilele care mai sunt,
Doar câteva, dar infinit
Parcă devine-orice minut
Ce încă ne mai stă în cale
Şi paşii nu ne-mpreunează
Mi-e dor, să simt brațele tale,
Sufletu-n flăcări îmi vibrează,
Gându-mi zboară l-acea secundă
Când ochi în ochi ne vom privi,
Vom păşii amândoi pe-o undă
Şi-aceste zile vom strivi.

M-agăţam de-asemănari....

Dacă stau să mă gîndesc .... numai eu port toată vina,
Am reţinut doar ce-am vrut şi-am îndepărtat lumina,
De mulţi am fost sfătuită, să-mi trăiesc viaţa ce zboară,
Dar eu retrăiam trecutul şi-l păstram ca pe-o comoară
La orice pas, amintirea sufletul mi-l inunda
Uitînd toată fericirea ce viaţa mi-o oferea...
M-agăţam de-asemănari....şi zburdam cîteva zile,
Iar cînd foaia se păta mă retrăgeam în suspine
Ferecînd uşa iubirii şi ferestrele-aburite,
Nelasînd cheia din mînă, amintirile din minte,
Să-mi îndepărteze ceaţa care mă învăluia,
Să mă retrag lîngă mîna ce tandru mă mîngîia.

DE CE NU POT ?

De câte ori se-întâmplă-aşa
Să plece înaintea mea
Unul sau altul...mă gândesc...
Eu? Oare cât mai zăbovesc?
De ce n-apăs pe un buton?
S-adorm...lin, dulce, rece somn.
S-adorm... pe nori să rătăcesc,
Oare de ce mai zăbovesc?
Oare de ce ? eu nu am loc
De-unde-am venit să mă întorc?
De ce-s silită să rămân
Când totu-n jurul meu e scrum?
Nimic nu mai miroase bine ,
De ce nu pot pleca chiar mâine?
De ce m-apasă crucea grea ?
De ce nu pot şi eu pleca ?
Aşa cum mulți au tot plecat
Şi-n urma lor nu s-au uitat...
Nici la ce-au strâns, sau ce-au găsit...
Toți au plecat...n-au mai venit
Pe mine pe-aici m-au uitat...
De când mă știu am tot visat
Să plec eu înaintea lor..
Am încercat...înot , în zbor
Dar drumul lor nu l-am găsit...
Şi-am zăbovit...la nesfârșit.
De ce aleea n-o găsesc ?
Doar fiindcă prea mult îmi doresc?
Dar asta fac de când mă știu...
E-așa de greu şi de târziu...
E aşa de rece şi urât
De nici nu mai ştiu ce s-ascult ,
Ce să mai sper...ce să gândesc...
Eu oare de ce zăbovesc ?
M-am plictisit...şi -am obosit
Să îmi doresc la nesfârșit
Pe drumul drept să-o iau şi eu
Dar nu vrea Bunul Dumnezeu .
Degeaba-L rog şi ÎL implor
Să plec eu înaintea lor ,
Lacrima mea nu ÎL atinge,
Iar viața asta mă învinge
Pe zi ce trece tot mai tare...
De ce nu pot pleca spre zare?
De ce mai zăbovesc eu oare ?

Lacrima ochii-mi scălda

Ţi s-a întâmplat vreodată
Să vrei să fi așteptată?

Dar... s-aştepţi cu nerăbdare
O surpriza mult prea mare
Şi să fi dezamăgită?

Sau... să simţi că eşti iubită,
Vreodată ţi s-a-întâmplat?

Chiar ieri am tot aşteptat....
Calm şi cu multă răbdare....
Dar, din ce în ce mai tare
Simțeam că am să iau foc...
Nu mai puteam sta într-un loc...
Mi-era ... frig, sete... de toate
Şi se prevedea o noapte....
Plină de dezamăgire...
Dar... de-odată-n fericire
Lacrima ochii-mi scălda
Fusese doar vina mea...
Aşteptam aşa-n zadar,
Însă primisem în dar
Deja TOT ce mi-am dorit,
Însă sufletul golit
Nu m-a-ndemnat pagina
S-o întorc... iar inima
Să mi se însenineze,
Ochii-n lacrimi să-mi danseze.
Într-o clipă am zâmbit,
Totu-n jur s-a răsucit
Din ce în ce mai intens....
Cum s-aştern zâmbetu-n vers?
De mult n-am mai fost învinsă
Şi de fericire aprinsă...
Mi-am dat seama că există
Un drum, pe care nu-s tristă...
Mai am poteca de-ales
Pot transforma totu-n vers...
Şi-n final de poezie,
Chiar de prind noaptea târzie,
Sufletul să mi-l hrănesc
Cu versul meu nebunesc.

Te-am iubit...a fost ... de mult...

Trec zilele rând pe rând...
Mie nu-mi iese din gând
Că după atâția ani...
Subit...suntem doi duşmani.
Încerc să uit şi să iert
Dar un lucru este cert,
Vorba neadevărată
N-am să o uit niciodată.
M-a durut şi încă doare
Şi-am vărsat lacrimi amare....
Dar degeaba le-am vărsat...
Nu este adevărat!!!
Ceea ce-ai gândit şi-ai spus
Drept în suflet m-a pătruns,
Iar acum... e prea târziu
Cum să te iert nu mai ştiu....
Nu mai știu să dau iertare
Dup-atâta supărare.
Nici nu știu de noaptea vine
Pur şi simplu pentru mine,
Sau dacă se-înseninează...
Ştiu doar că mă întristează
C-ai ales drumul greşit,
Iar eu nu am reuşit
Să te fac să înțelegi,
Fericirea ce-ai să-alegi
Nu durează nici o clipă...
Ţi-ai clădit singur aripă
Iar acum s-a frânt deja...
N-ai păstrat iubirea mea...
Ai distrus-o zi de zi...
N-ai de ce te mai căi,
Înțelege doar atât :
Te-am iubit...a fost ... de mult...

Am obosit !!!

Nu mai ştiu ce s-a întâmplat...
Poate s-au precipitat
Mult prea multe peste mine,
M-am simțit şi rău şi bine,
Am plâns chiar de disperare,
Dar am şi râs aşa tare
De am...obosit subit.
Creierul mi-am răvășit
Şi tot ce-a fost mai curat,
Într-un fișier uitat,
Virusat şi încâlcit
Parcă-aş fi postat greşit ...
Refuză să se-afişeze
Dau un clik , dar să-întristeze
Cu-amintiri din cale-afară
Nu-încetează să apară.
Deschid un alt fișier
Dar şi asta-i plin de ger ...
Iar eu ... vara o iubesc ...
Efort supraomenesc
Trebui să depun în minte
Pentru-a merge-înainte
Lupt să dau totul pe spate,
Însă mă trage-într-o parte
Copy & Paste, deşi visam
Să arunc totul pe geam
Şi-un Windows nou să montez
Să nu mai plâng şi oftez .

Am întins un fir de aţă,

Am întins un fir de aţă,
Ascultând o melodie,
Şi-am crezut într-o speranță
Din adânc de poezie,

Am tras fum adânc în piept,
L-am stins cu-n strop de cafea
Şi-am învățat să aștept
Zorii din inima mea,

Am privit ceasul târziu,
Așteptând un vis sperat
Şi-am găsit, fără să știu
Un dușman, nu-n aliat,

Am șters lacrima fierbinte,
Ce curgea fără să vrea
Şi-am pornit-o înainte
Doar eu şi persoana mea,

Am aşternut pe hârtie
Cuvinte fără-nțeles,
Crezi că mintea mi-e pustie?
Poate, dar am înțeles...

Trei cuvinte scrise-n grabă,
Fără prea multă gândire,
Fără nici un pic de şagă,
Fără pic de bucurie...

Nu contează ce am scris,
Dacă tot nu înțelegi,
Cuvântul va sta deschis,
Chiar de nu vrei să-l dezlegi.