Să alungăm din antonime

Mult mai ușoară-ar fi povara
De n-am tăia în patru firul,
N-am alunga în iarnă vara,
N-ar avea spini nici trandafirul.
Mult, mult mai simplu-ar fi să vrem
Să alungăm din antonime,
Să gândim totul alb, nu crem
Să pierdem timpul printre rime.
Să nu rostim, fie de-ajuns
Doar o privire ațintită
În sufletul ce s-a pătruns
C-o lume roz, veșnic grăbită.
Coarda viorii să ne-aline
În noapte visul mult prea sec,
Să alungăm din antonime.
Vedem, n-am aprins nici un bec.
Pianul neatins să cânte
Să ascultăm în întregime
O lume care să ne-încânte...
Să alungăm din antonime.

Mult prea multa noapte

Un milion de gânduri m-au invadat subit,
O veste rea m-apasă, prea mult m-a copleșit...
Duhovnicul...lipsește, dar nu și Dumnezeu,
El e aici cu mine, aici a fost mereu
Dar n-am cum să-l întreb, să-mi spună ce să fac...
Nu încotro s-apuc... ci cum să mă prefac
Că nu-i nimic cu mine, c-am aceiași culoare...
Orice s-ar întâmpla, nu-mi pasă, nu mă doare,
Caut adânc în mine un motiv să zâmbesc
Poate-a ta amintire?...sigur am să găsesc
Printre atâtea rânduri minunea salvatoare
Să pot transforma răul în ploaie trecătoare,
Mi-am amintit ceva, am mai găsit și-o poză...
O privesc, îmi zâmbești, viața-mi pare mai roză...
Totul e trecător, nimic nu-i încrustat,
Oricât ar fi de sincer și de adevărat
Cu-o singura suflare se poate transforma
Totul într-o secundă, se poate deforma,
Clădi sau chiar distruge, totul într-o clipită,
Nimic pe lumea asta, atât de biciuită
Nu are veșnicie, n-are eternitate...
Nimic nu-i cum era...e mult prea multă noapte.

As face-un pod

Aş face-un pod pân-la a ta fereastră
Din muguri albi cu iz de iasomie,
L-aş lumina cu steaua ta albastră
Să îmi aline noaptea prea pustie.
Aș face-un pod din inima răsfrântă,
L-aș împleti cu-o zi de sărbătoare,
Când totu-n sufletul meu cântă
Ți-aș dărui prima raza de soare.
Ți-aș face-un pod din versurile albe
De roua zorilor veșnic stropite,
Înmiresmând petalele de nalbe
Să nu mă scoți din gând și minte.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Vom reclădi iubirea

Ceaţă și spini, furtuni și ger...
Prea multe ne mai stă în cale
Deși n-avem nici un mister
Luptăm cu toate, lent, agale...
N-avem motiv să ne grăbim
N-avem de ce să alergăm
E minunat să ne iubim,
Cum ne dorim, să nu-ncetăm
Să ne șoptim chiar și în ceaţă
Un "te iubesc!" blând și divin
Să fim precum o dimineață
După o noapte de venin,
Să fim o noapte înstelată
După-o zi plină de furtuni
Să reclădim iubirea toată
Printre nori negri și genuni,
Să explodeze de culoare
De dragoste nemărginită,
Să zburăm zilnic către soare...
Să te iubesc, să fiu iubită.

Am scris și eu o utopie

De ce nu pot? fiindcă n-aş vrea?
Să trec ușor...inima mea
Nu poate-înghiții o minciună.
Chiar de nimeni nu poa-să spună
Că m-a simțit...c-a fost doar "vis"...
Cu lux de-amănunte-am descris
După ce m-am documentat...
Toți ați spus că-i adevărat...
Dar eu nu pot să m-odihnesc,
Am mințit și nu reușesc...
Mi-e somn, moțăi, dar nu adorm,
M-apasă-n suflet, mult, enorm,
Iar inima îmi e pustie,
Am scris și eu o utopie
S-alung din calea mea, departe
Un fost iubit, însă n-am parte
De liniște, cum am sperat
N-aş fi crezut, i-adevărat
Că voi simţi aşa ceva...
Dar asta este firea mea .
Mă simt față de voi datoare,
Tuturor vreau să-mi cer iertare!
De voi depinde tot acum,
Mai mult de-atât ce pot să spun?
Mă voi ruga la Dumnezeu
Să nu știți ceea ce simt eu.

Te voi primi in dar

Deja planuri mi-am făcut
Pentru tot ce va urma,
Chiar de la primul sărut
Pe care ţi-l voi fura,
Ştiu cu lux de amănunte
Absolut tot cum va fi,
Îmi lipseşte doar o punte
Peste timp şi pot zâmbi.
Pot pune chiar rămăşag
Pe-orice zi din calendar,
Nimic nu va fi trist, vag
Totul voi primi în dar,
Tot ce mişcă, ce respir,
Mă-nconjoară, mă susţine
Cu miros de trandafir,
Tot, un tot deplin, pe tine .
Tu, doar tu mă împlineşti
Cu toată fiinţa ta,
Te iubesc şi mă iubeşti,
Deci, ştiu tot ce va urma,
Din adâncul inimii
Şi din tot sufletul, chiar
Zi de zi te voi iubi
Şi te voi primi în dar.

Aceste zile vom strivi.

Trec zilele, trec greu, uşor,
Mult a fost, puţin a rămas,
Ne coacem sufletul de dor
Şi ne hrănim c-un vers, c-un glas,
Cu un cuvânt scris sau rostit,
Topind zilele care mai sunt,
Doar câteva, dar infinit
Parcă devine-orice minut
Ce încă ne mai stă în cale
Şi paşii nu ne-mpreunează
Mi-e dor, să simt brațele tale,
Sufletu-n flăcări îmi vibrează,
Gându-mi zboară l-acea secundă
Când ochi în ochi ne vom privi,
Vom păşii amândoi pe-o undă
Şi-aceste zile vom strivi.

Răbdarea mă străpunge

Noaptea rea mă loveşte cu luna ei cea clară,
Somnul iar îmi răpeşte ca-n fiecare seară,
Gândul mi-o ia tot razna până la al tău piept,
Mult a trecut de-acum, puţin mai am s-aştept,
Însă, puţinul ăsta e-aşa de infinit,
Până în ziua-n care voi spune "bun venit!"
Răbdarea mă străpunge cu ghearele-i fierbinţi,
Iar timpul cu-a lui lene, deja m-a scos din minţi.
Dar voi jura pe stele, chiar şi pe luna rece
C-am să-l împing din spate şi timpul tot va trece,
Iar dacă ele, toate, putere nu-mi vor da,
În genunchi le voi cere, chiar le voi implora,
Pe raze să mă poarte până-n braţele tale,
Cel puţin pentru-o clipa să-ţi pot ieşi în cale
Şi-n următoarea, capul pe pieptul tău să-anin,
Să-mi dai sărutul dulce, mirific şi divin.

Atunci îţi va lipsi

E pur, plăpînd şi-ar vrea să stea
Semeţ şi drept în faţa ta,
Dar l-ai stropit tu cu iubire,
I-ai dat parfum de nemurire,
L-ai îmbătat şi ameţit,
L-ai sărutat şi l-ai iubit,
Toată liniştea i-ai furat
Petala cînd i-ai mîngîiat,
I-ai dat ce-ai avut la-ndemînă
Şi l-ai lăsat gol în furtună.....
Iubirea-n suflet i-a intrat
Din clipa cînd l-ai mîngîiat.
Nu-l părăsi, nu-i lua splendoarea!
În noapte nu-i mai vezi culoarea,
Nici sub zăpadă nu-l mai simţi,
E prea devreme să îl minţi!
Dă-i numai ceea ce-ţi oferă!
Nu te grăbi, e o himeră,
Nu te grăbi, nu-ţi fie teamă!
De fapt e doar o hologramă,
Care-n scurt timp se va topi,
Şi doar atunci îţi va lipsi.....

M-agăţam de-asemănari....

Dacă stau să mă gîndesc .... numai eu port toată vina,
Am reţinut doar ce-am vrut şi-am îndepărtat lumina,
De mulţi am fost sfătuită, să-mi trăiesc viaţa ce zboară,
Dar eu retrăiam trecutul şi-l păstram ca pe-o comoară
La orice pas, amintirea sufletul mi-l inunda
Uitînd toată fericirea ce viaţa mi-o oferea...
M-agăţam de-asemănari....şi zburdam cîteva zile,
Iar cînd foaia se păta mă retrăgeam în suspine
Ferecînd uşa iubirii şi ferestrele-aburite,
Nelasînd cheia din mînă, amintirile din minte,
Să-mi îndepărteze ceaţa care mă învăluia,
Să mă retrag lîngă mîna ce tandru mă mîngîia.

Nu pot să mă prefac...

Pereţii de cristal ai camerei din mine
Mă protejează veșnic, mă apară de tine,
Tu, cel ce-ai fost odată un suflet de-îngeraş,
Iar azi....chiar cu privirea m-ataci şi nu mă laşi,
Ca pruncul ne-născut m-afund în lumea mea
Şi nu vreau să mai ies nicicând în calea ta,
Trăiesc doar amintirea ce zâmbetu-mi provoacă
În lumea mea rotundă, fugind de a ta troacă
Petale de lalele mă mângâie pe tâmple
Şi mai aştept minunea....încă să se întâmple,
Chiar dacă a trecut un deceniu deja,
Eu dorm cu amintirea şi-o port mereu aşa
Splendidă-îmbietoare şi tandru parfumată
Aşa cum n-aţi trăit-o... niciunul, niciodată,
O-împărtăşesc de-a pururi la toţi în preajma mea
Şi-o păstrez mai departe învelită-într-o stea
În globul de cleștar care m-a ferecat,
Alături de iubirea ce-n veci m-a fermecat.
Nu vreau să sparg fereastra...cheia s-o folosesc,
Nu vreau să ies afară şi-n glob mă perpelesc
Deși sunt conștientă că sunt o masochistă
Nu pot să mă prefac ...sunt din ce-n ce mai tristă.

Mi-e-aşa de tare dor de tine............

Mi-e-aşa de tare dor de tine
De-aş alerga printre coline,
Munţi, dealuri şi cîmpii întinse...
Din clipa ce-ai pătruns în vise,
Mi-e-aşa de dor de aş ....zbura
Să-ţi aduc toata dragostea
Ce mă apăsă-n piept, apasă...
De parcă am inima arsă...
Mi-e dor de-îmbrăţişarea ta
Şi ne desparte vremea rea
Şi cîţiva kilometri .... doar
Mi-e-aşa un dor de n-ai habar...

Am sperat că muza mea clipa îmi va mîngîia,...

Într-un gol, un gol imens
Am tot căutat un vers
Sufletul să-mi încălzească,
Amarul să-mi îndulcească
Şi-am sperat că muza mea
Clipa îmi va mîngîia,
Am visat o alinare,
O rază caldă de soare
Lacrima să-mi limpezească,
Frunza să nu-mi ruginească,
Ochii să mi-i lumineze,
Inima să îmi valseze...
Dar muza mea s-a grăbit
Să se-ndrepte-înspre sfîrşit,
De mine nu i-a pasat,
Nici adio nu şi-a luat.....
Nici pa, nici la revedere
Dar vibrează de plăcere
Simt golul cum mă-înconjoară,
Iar tăcerea mă omoară,
Simt cum sufletul-mi topeşte
Cînd de mine se fereşte......................

E prea tîrziu...ceea ce simt... e prea adînc...

E prea tîrziu, am observat....
În noaptea crudă te-am visat
Exact cînd îmi doream să-adorm .
În zori, din nou m-ai mîngîiat,
Deşi visul n-am descifrat,
Dar, m-am trezit cu-un dor enorm...
Şi-ai apărut... simţind...firesc
În glasul meu cît te doresc,
În orice clipă şi minut....
M-ai pus în ochi să te privesc,
Crezînd oare că nu-îndrăznesc?
Dar ai ştiut ce-ai aşternut
Doar într-o clipă de privire?
Nu poţi fi simplă amintire!
Oricît de mult m-aş strădui,
Să te alung, să nu-ţi vorbesc,
Să te evit, să nu-ţi zîmbesc,
Prin gînd de te-aş orîndui
Departe-n sufletu-mi rănit...
Eşti prea adînc întipărit,
Nu am putere să te-alung
Nici într-o zi, nici într-o viaţă
Eşti roua mea de dimineaţă,
Oricîte seri trec...tot n-ajung
Să uit că-n suflet mi-ai intrat,
Să uit ceea ce-ai întrebat
Chiar dacă-ţi spun că nu mai ştiu,
Chiar dacă-o spun... de-acum te mint
E prea tîrziu...ceea ce simt...
E prea adînc...e prea tîrziu...