Sunt Universul tău

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Sunt, cum mă știți, o singură persoană,
Doar pentru el reprezint lumea-ntreagă,
Din glasul său culeg câte-o consoană
Și împletesc strofa care-mi e dragă.

Sunt cum am fost și așa voi rămâne
Un strop de suflet presărat în vers
Dăruind cât mai pot scrie și spune:
Te iubesc, fiindcă îmi ești Univers!

Am întins un fir de aţă,

Am întins un fir de aţă,
Ascultând o melodie,
Şi-am crezut într-o speranță
Din adânc de poezie,

Am tras fum adânc în piept,
L-am stins cu-n strop de cafea
Şi-am învățat să aștept
Zorii din inima mea,

Am privit ceasul târziu,
Așteptând un vis sperat
Şi-am găsit, fără să știu
Un dușman, nu-n aliat,

Am șters lacrima fierbinte,
Ce curgea fără să vrea
Şi-am pornit-o înainte
Doar eu şi persoana mea,

Am aşternut pe hârtie
Cuvinte fără-nțeles,
Crezi că mintea mi-e pustie?
Poate, dar am înțeles...

Trei cuvinte scrise-n grabă,
Fără prea multă gândire,
Fără nici un pic de şagă,
Fără pic de bucurie...

Nu contează ce am scris,
Dacă tot nu înțelegi,
Cuvântul va sta deschis,
Chiar de nu vrei să-l dezlegi.