A iubi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Dac-a iubi e o greșeală,
Mă lasă, te rog, să greșesc
Pentru că-n viața mea banală
Altfel, n-am de ce să trăiesc.

Dac-a iubi e o eroare
Pe care o repet mereu,
Risc să greșesc în continuare
Oricât mi-ar fi de dor și greu.

Dac-a iubi curat și simplu
Doi ochi care m-au fermecat
Deși, de lacrimi mă tot umplu,
Voi iubi cu adevărat.

Dac-a iubi fără vreo plată,
Este imensa mea greșeală,
Te voi iubi doar viața toată,
Riscând să par o anormală.

Dac-a iubi, pe-aceasta lume
E un ridicol sentiment,
Te voi iubi, orice ai spune,
Nu doar din simplu-amuzament.

Teama mea de ireal

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De-aş putea, numai o clipă,
Doamne, dacă aş putea
Să opresc a lor risipă
Ce se scurge-n barba mea...

De-aş putea să cred că-n viaţă
Eu sunt cea care greşesc,
Fiindcă într-o dimineaţă
M-am trezit că te iubesc.

De-aş putea să cred că ceea
Ce rosteşti i-adevărat
Şi că eu aş fi femeia
La care te-ai aşteptat.

De-aş putea să cred în tine
Exact ca la început 
Şi pe culmile alpine
Să visez c-am renăscut.

De-aş putea să arunc haina
Neîncrederii pe foc
Făr-a mai cerceta taina
De-a avea și eu noroc.

De-aş putea să sorb minutul
Fără ziua următoare,
Să-mi iau zborul şi sărutul
Fără nicio întrebare...

De-aş putea să cred că norii
Din viaţă s-au risipit,
Că-n cuvântul tău stau zorii 
Şi din suflet m-ai iubit...

De-aş putea să cred că-n noapte
Toate stelele-s aprinse 
Şi că, ale tale şoapte
Nu sunt doar cuvinte zise...

De-aş putea să cred că este
Totul, doar iubire pură,
Nu fragment dintr-o poveste,
Sau cuvânt ieşit din gură
Doar aşa să te distreze,
Simplu... superficial,
N-ar putea să mă-ntristeze
Teama mea de ireal...

Astăzi

Astăzi totu-i minunat,
Totul e cum a fost scris,
Ne iubim cu-adevărat,
Dragostea nu-i doar un vis.

„N-a fost să fie, nu sunt pe măsura noastră lucrurile mari, doar cele mici, pe măsura noastră... un gând îl lovi brusc: omul se naşte din nepotrivirea dintre Dumnezeu şi lumea creată de dânsul”.
"Luminița Petru-Ultimul mușatin"

Te iubesc şi am greşit

Ai vrut să pleci, nu te-am oprit,
Cuvântul magic n-am rostit,
Să mă săruţi, să mă mângâi?
Cum să rostesc oare "rămâi!"?
Deşi zdrobeam pe loc iubirea
Cu tălpile şi nici privirea
Din jos n-am putut ridica,
Simţeam cum se va dărâma
Castelul cel clădit în vise,
Iar felinarele aprinse
Se stingeau făr-o adiere.
Sleită de-atâta durere
Nici un sărut nu am putut
Să-ţi dăruiesc, am priceput
Că orice-aş spune, sau aş face,
Din drum nu te mai pot întoarce.
Câteva note muzicale
Mi-ar fi-îmblânzit gânduri tribale?
Grăbită, le-am îndepărtat.
Lacrimile mi-ar fi brăzdat
Obrajii subţiaţi de ele
În clipele cele mai grele
Din zori, din vis când mă trezeam
Lângă un gol şi te doream,
Ceaţa m-a-nvăluit grăbită,
Mintea mi-era mai zăpăcită
Decât mi-aş fi imaginat,
Totu-a luat foc când mi-am jucat
A trei-a carte-a vieţii mele,
Pierdută-n noaptea fără stele
C-un fir de Lună atârnat,
Am rănit, nu te-am sărutat,
Deşi-mi doream la disperare.
Cui să-i mai spun ce mult mă doare?
Cine-ar mai crede în iubire
Când îi vorbeşti de despărţire?
Tu ai plecat, eu am rămas,
Am distrus tot, doar cu un pas
Dar, liniştea n-am să-mi găsesc
Din simplu fapt că: te iubesc!
Enorm de mult, imens, curat!
M-am prefăcut, e-adevărat,
C-am să te uit, c-am să te pierd
Dar, vreau să mă strângi iar la piept!
Oricât ai fi de bolnăvior...
Mi-e dor de tine, mor de dor!
Dragostea mea e mult mai mare
Decât o gripă, ştiu că doare
Cuvântul care l-am rostit,
Dar, te iubesc !şi am greșit.

M-agăţam de-asemănari....

Dacă stau să mă gîndesc .... numai eu port toată vina,
Am reţinut doar ce-am vrut şi-am îndepărtat lumina,
De mulţi am fost sfătuită, să-mi trăiesc viaţa ce zboară,
Dar eu retrăiam trecutul şi-l păstram ca pe-o comoară
La orice pas, amintirea sufletul mi-l inunda
Uitînd toată fericirea ce viaţa mi-o oferea...
M-agăţam de-asemănari....şi zburdam cîteva zile,
Iar cînd foaia se păta mă retrăgeam în suspine
Ferecînd uşa iubirii şi ferestrele-aburite,
Nelasînd cheia din mînă, amintirile din minte,
Să-mi îndepărteze ceaţa care mă învăluia,
Să mă retrag lîngă mîna ce tandru mă mîngîia.

De Dumnezeu sunt iubita

Vi s-a întâmplat vreodată de bucurie să țipați ?
Să zbierați mai bine zis...
Doamne! nu mai ştiu ce-am scris..
Poate-am şi greșit ceva...
Dar sigur voi repara
După ce mă voi bucura
În deajuns....acum nu ştiu
Nici ce-am scris...e prea târziu
Să mă întorc înapoi...
Mâine seara...vedem noi..
Când voi avea timp de scris
Cam atâta am de zis
Sunt de Dumnezeu iubită
Şi sunt cea mai fericită
M-am rugat şi m-am rugat
Şi-n sfârșit ce-am vrut mi-a dat!

Te-am iubit...a fost ... de mult...

Trec zilele rând pe rând...
Mie nu-mi iese din gând
Că după atâția ani...
Subit...suntem doi duşmani.
Încerc să uit şi să iert
Dar un lucru este cert,
Vorba neadevărată
N-am să o uit niciodată.
M-a durut şi încă doare
Şi-am vărsat lacrimi amare....
Dar degeaba le-am vărsat...
Nu este adevărat!!!
Ceea ce-ai gândit şi-ai spus
Drept în suflet m-a pătruns,
Iar acum... e prea târziu
Cum să te iert nu mai ştiu....
Nu mai știu să dau iertare
Dup-atâta supărare.
Nici nu știu de noaptea vine
Pur şi simplu pentru mine,
Sau dacă se-înseninează...
Ştiu doar că mă întristează
C-ai ales drumul greşit,
Iar eu nu am reuşit
Să te fac să înțelegi,
Fericirea ce-ai să-alegi
Nu durează nici o clipă...
Ţi-ai clădit singur aripă
Iar acum s-a frânt deja...
N-ai păstrat iubirea mea...
Ai distrus-o zi de zi...
N-ai de ce te mai căi,
Înțelege doar atât :
Te-am iubit...a fost ... de mult...

Încrederea a dispărut

Încrederea ce-a dispărut,
A ars în mine mult mai mult
Decât credeam că va putea
Să-mi redistrugă inima,
Am plâns sperând că lacrima
Va stinge toată flacăra,
Am plâns sperând că într-o zi
Va învăța a mă iubi,
Dar mi-am dat seama că greşesc,
Iubire... nu am să găsesc
Nicicând eu pe acest pământ,
Degeaba plâng, degeaba sunt...
Degeaba plâng sau am speranță,
Degeaba cred că-n a mea viață
Voi avea timp să fiu iubită,
În veci n-am să fiu fericită,
C-aşa mi-e scris să fiu mereu
Alături doar de Dumnezeu,
Doar El lacrima să-mi mângăie
Din creștet până în călcâie,
Doar El putere-mi dă să fiu
Din zori de zi până târziu,
Dar, într-o zi se va-întâmpla
Ce mi-am dorit toată viața,
Printre nori eu am să pășesc
Ca într-un dans am să zâmbesc....
Doar vântul mă va mângâia
Iar păsările-mi vor cânta,
Ploaia setea îmi va răpi
Iar Dumnezeu îmi va zâmbi,
Iar eu voi râde în sfârșit
Că fericirea-am întâlnit!
Dar până-atunci cum aş putea
Să cred că cel din fața mea
Îmi dă iubire-adevărată?
Când oare-am să mai cred vreodată?
Poate în vorbe, doar atât
Deşi are-altceva în gând,
Ceva ce astăzi groaznic doare...
Parcă-s călcată în picioare,
Chiar zi de zi, minut, secundă,
Lacrima sufletu-mi inundă
Şi nici măcar nu-mi dă răgaz
Să uit de celălalt necaz,
Care de-abia ce a trecut
Acum o clipă sau minut.