Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta lumini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumini. Afișați toate postările

marți, 6 aprilie 2010

Esti umbra mea


Răvășitoare umbră-ai devenit,
M-ai exilat în tainele iubirii,
Mi-ai insuflat sufletul dezgolit
Și mi-ai trezit petala zămislirii,
Din fir de dor mi-ai împletit speranță
Din șoaptele tăcerii bucurie,
Ești umbra ce-mi trezește dimineață
Luceafărul ce nu a fost să fie,
Doar cu-o privirea noaptea-mi luminezi
Și visul îmi veghezi de zmei hidoși,
Iar cu lumina ochilor tăi verzi
Îmi conduci pașii peste nori pufoși.
Mă-mbraci și mă dezbraci în galaxie,
Ceaţa din suflet mi-ai îndepărtat-o
Te-ai cuibărit în suflet, a mea umbra vie,
Aleea ofilită mi-a înmiresmat-o.

duminică, 7 martie 2010

Vom reclădi iubirea


Ceaţă și spini, furtuni și ger...
Prea multe ne mai stă în cale
Deși n-avem nici un mister
Luptăm cu toate, lent, agale...
N-avem motiv să ne grăbim
N-avem de ce să alergăm
E minunat să ne iubim,
Cum ne dorim, să nu-ncetăm
Să ne șoptim chiar și în ceaţă
Un "te iubesc!" blând și divin
Să fim precum o dimineață
După o noapte de venin,
Să fim o noapte înstelată
După-o zi plină de furtuni
Să reclădim iubirea toată
Printre nori negri și genuni,
Să explodeze de culoare
De dragoste nemărginită,
Să zburăm zilnic către soare...
Să te iubesc, să fiu iubită.


miercuri, 6 ianuarie 2010

Te voi primi in dar



Deja planuri mi-am făcut
Pentru tot ce va urma,
Chiar de la primul sărut
Pe care ţi-l voi fura,
Ştiu cu lux de amănunte
Absolut tot cum va fi,
Îmi lipseşte doar o punte
Peste timp şi pot z
âmbi.
Pot pune chiar rămăşag
Pe-orice zi din calendar,
Nimic nu va fi trist, vag
Totul voi primi în dar,
Tot ce mişcă, ce respir,
Mă-nconjoară, mă susţine
Cu miros de trandafir,
Tot, un tot deplin, pe tine .
Tu, doar tu mă împlineşti
Cu toată fiinţa ta,
Te iubesc şi mă iubeşti,
Deci, ştiu tot ce va urma,
Din ad
âncul inimii
Şi din tot sufletul, chiar
Zi de zi te voi iubi
Şi te voi primi în dar.



sâmbătă, 10 octombrie 2009

Îmi ordon să te rătăcesc printre rînduri







Nu eşti vântul care-adie,
Nu eşti soarele-arzător,
Nu eşti nici noaptea pustie,
Eşti un simplu muritor.
Nu eşti steaua ce-mi zâmbește,
Nu eşti flacăra-n cuptor,
Nu eşti frunza ce plutește,
Dar, nu îmi este ușor.
Când lipsești, vântul nu bate,
Soarele nu luminează,
Noaptea rece ne desparte,
Curcubeul se-întristează,
Stelele pe rând se sting,
Cuptorul a înghețat,
Frunzele salciei plâng,
Sufletul mi-e dezmembrat
În milioane de gânduri,
În mii şi mii de suspine...
Te rătăcesc printre rânduri,
Te-adun în suflet la mine,
Îmi promit şi îmi ordon
Să te uit, dar nu am spor,
Îmi apari mereu în somn
Şi-mi picuri frânturi de dor.


marți, 29 septembrie 2009

Să vrei, să zbori când aripa ţi-e frântă

Să vrei, să zbori, când aripa ţi-e frântă
Şi să trăiești fără nici o speranță,
În zori s-adormi când cocoșii toți cântă,
Să întrebi cerul dacă asta-i viață.

Să oprești râul, la vale să mai curgă
Şi vântu-n frunzele de plop să bată,
Să ordoni ochilor să nu mai plângă
Căci trăiești omule, numai odată.

Să vrei, să pleci departe, să n-ai unde,
În fața ta-i o poarta ferecată,
Să vrei, să arzi iar ploaia să te ude
Şi-apoi, pe toate să le schimbi de-odată.

Să treci, fără să vrei, să treci prin viață,
Să implori cerul, uneori să piară,
Pământul să te-înece în verdeață,
Căci ziua ce-o trăiești nu e ușoară.

Să vrei, să poți, să speri şi să iubești,
Nu este simplu oricât ţi-ai dori,
Şi-oricât de simplu ai vrea să trăiești,
Mai complicate-s toate zi de zi.