Mult prea multa noapte

Un milion de gânduri m-au invadat subit,
O veste rea m-apasă, prea mult m-a copleșit...
Duhovnicul...lipsește, dar nu și Dumnezeu,
El e aici cu mine, aici a fost mereu
Dar n-am cum să-l întreb, să-mi spună ce să fac...
Nu încotro s-apuc... ci cum să mă prefac
Că nu-i nimic cu mine, c-am aceiași culoare...
Orice s-ar întâmpla, nu-mi pasă, nu mă doare,
Caut adânc în mine un motiv să zâmbesc
Poate-a ta amintire?...sigur am să găsesc
Printre atâtea rânduri minunea salvatoare
Să pot transforma răul în ploaie trecătoare,
Mi-am amintit ceva, am mai găsit și-o poză...
O privesc, îmi zâmbești, viața-mi pare mai roză...
Totul e trecător, nimic nu-i încrustat,
Oricât ar fi de sincer și de adevărat
Cu-o singura suflare se poate transforma
Totul într-o secundă, se poate deforma,
Clădi sau chiar distruge, totul într-o clipită,
Nimic pe lumea asta, atât de biciuită
Nu are veșnicie, n-are eternitate...
Nimic nu-i cum era...e mult prea multă noapte.

De ce mi-ai mângâiat durerea?

Dușman mai mare, nu există
Dreptatea... s-a distrus de mult...
Drumul spre nu a mai fi tristă
Nu-l mai găsesc, nu-mi mai ascult
Demult instinctul sau durerea
O las să ţipe-n disperare
Am ales tot, de fapt...tăcerea...
Iar timpul ăsta...doare, doare...
Mi-aş fi dorit eu să aleg
Drumul pe care am pășit,
Dar mă gândesc și nu-înțeleg
De fapt, de unde am greșit.
Mi-aş fi dorit să mă strecor
Prin viaţa fără să-întâlnesc
Ochii tăi ce mă scaldă-n dor,
Mi-aş fi dorit să nu iubesc,
Să nu mă perpelesc de moarte,
Să nu-mi simt sufletu-nfierat
Când pleci mereu mult prea departe,
Și timpu-i de nesuportat.
Mi-aş fi dorit să-mi treci prin viață
Precum un trecător grăbit,
Dar sufletul nu-mi e de gheață,
Iar tu, de ce, de ce-ai oprit?
De ce mi-ai mângâiat durerea
Și sufletul mi-ai încălzit?
Tu mi-ai atenuat căderea,
Oare de ce? de ce-ai oprit?
În a mea viață trecătoare
Ce printre lacrimi se topise,
Mi-ai dat iubirea ce nu moare
Și mi-ai pătruns adânc în vise.