Imi tulburi visul desfranat

S-adormi mereu în al meu gând,
Să mă trezesc în ai tăi zori
Cu dor de tine, suspinând,
Prin ochii mei să te strecori

În suflet, să-mi renaști speranța,
Îmi tulburi visul desfrânat,
Îmi luminezi iar dimineața
Ce curge-n noi acționat,

Îmi pătrunzi cu a ta privire,
Pe un zbenghi de nor mă ridici,
Îmi dai, îti dărui fericire,
Iar anii îmi par mult prea mici

Pentru-a ne sătura de noi,
Să luăm din piață mulți pitici
Să le stropim cu apă sloi
Inimioara lor de chirpici,

Să le dăm viață, iar ei nouă
Să ne-o redea la infinit,
Din viața lor să facem două,
Să ne iubim la nesfârșit.

În fiecare viaţă-n parte,
Oricât de multe-am câștiga,
Oricât ai fi tu de departe...
Spre dragoste te-aş instiga.

Nici in alta viata

Am sufletul gol și plin doar de durere,
Mă cufund în ceaţă și inima-mi piere,
Am sufletul plin, dar gol de lumină,
Doar fiindcă exist și plâng în surdină,
Renasc înspre seară doar fiindcă-s silită,
Însă nici o clipă nu-s adăpostită
Și-atunci mă strecor prin geruri și foc
Să pot răscoli un dram de noroc,
Încerc să-l sădesc, să-l alint un pic
În zadar implor, nu iese nimic...
În zori mă trezesc căutând spre rouă
Dar inima-mi plânge rupându-se-n două.
Nu cer îndurare, nu cerșesc nimic,
Vreau doar să dispar după ce-am să zic
Doar ceea ce simt și nimic mai mult,
Nu vreau să jignesc , nu vreau să insult,
Vreau lacrima mea în nor s-o transform
Și numai cu ea somn lin să adorm,
S-adorm pe vecie, să nu mă trezesc
Nici în altă viaţă, să nu vă rănesc
Cu-a mea insistență de-a vă deranja
Să nu vă lovească nici privirea mea,
Nici umbra măcar, nici a mea suflare,
Vreau să mă topesc ca o lumânare .

Prea târziu

Stau și te privesc în noapte, deși nu ești lângă mine,
Mă leagănă melodia ce-mi dăruie ceas divin,
Visul mi-a pătruns sub geană îndemnându-mă spre tine,
Aud ca din depărtare glasul tău cum strigă lin,
Mă trezesc, pășesc în noapte, a fost un vis și atât
Te caut, aprind lumina, e doar un gol absolut,
Ba nu, încă mă privești de pe ecran, nemișcat,
Dau un click, iar melodia mă trimite-n așternut
Să te mai visez odată, dorul mi-e amplificat,
Și te-am mai visat, de asemeni, dar fără să te sărut,
Nu-i nimic, e mult mai bine, în vis m-ai învăluit,
Însă mă trezesc din nou, dar din nou mi s-a părut
Fiindcă știu ce s-ar putea să se întâmple apoi,
Va urma doar amintirea, va trebui să te uit
Vom fi "tu" și "eu" mereu, fără a mai rosti "noi".
Nu-mi doresc să se întâmple să visezi că mă săruți
Nu-mi doresc chiar dacă dorul mă cuprinde tot mai tare
"Noi" vreau să rostim mereu, nu îmi doresc să mă uiți,
Fiindcă-i prea târziu de-acuma să te alung în uitare.

Într-un ocean mi-ai lipsit

Într-un ocean de mulțime

Astă noapte m-am aflat

Însă, nu ai fost cu mine
Şi-am zâmbit, zâmbet forțat
Mi-a plăcut, ce-aş putea spune...
Am fost cu prietenii dragi
Însă nu am fost cu tine,
Gura ta cu gust de fragi,
Mi-a lipsit, şi-ncă lipsește
Zâmbetul şi mângâierea,
Glasul tău ce îndulcește
Mult mai repede ca mierea.

Ai trecut la trei paşi depărtare,

Mi-am călcat inima în picioare,
Mi-am ucis tresărirea de-aripă
Te-am zărit, visul meu blând şi mare,
Te-am zărit, te-am privit doar o clipă,

Un moment am crezut că mă-nsel,
Am crezut un moment că visez,
Mult prea trist este, deci nu e el,
E-un miraj sau poate aiurez...???

Ai trecut la trei paşi depărtare,
Am întors capul să te privesc,
Eşti prea trist, mult prea trist, de ce oare?
Zâmbetul de pe chip nu-ţi găsesc,

Mă întreb oare cine-a-îndrăznit
Zâmbetul de pe chip să-ţi răpească?
Râsul tău cristalin ţi-a răpit,
Eşti prea trist, frunza mea cea albastră...

Poate ai fi zâmbit de-ţi ieşeam,
Doar o clipă, o clipă în cale?
Îmi zâmbeai oare dacă-ţi zâmbeam?
Spune-mi visul meu blând, scump şi mare?

Iar pînă "mîine" e-aşa mult.......

Din seara fugi... în miez de noapte ,
Din noapte-n vis , din vis văd zorii...
În zori eşti mult, mult prea departe....
Cu ce-am greşit ? mă trec fiorii,
Vreau să te-aud, să te ascult...
Cu ce-am greşit ? unde şi cînd?
Să tremur chiar aşa de mult ?
Şi să te port mereu în gînd ?
Chiar nu mai vreau , nu vreau s-oftez !
Sufletul tu să mi-l inunzi ,
Nu vreau spre chinuri să migrez ...
Cu ochii tăi ăstia profunzi....
Înaintezi mereu şi drept ,
Iar eu te port...prin vis ... nu-i bine!
Nu mă privi aşa suspesc !
Cu ce-am greşit ??? Mi-e dor de tine!!!
Cu ce-am greşit ? de ce ? şi cînd ?
Să te visez ? vreau doar să zbor !!!
Nu vreau să te mai port în gînd !!!
Dar m-a cuprins aşa un dor !!!
Iar pînă "mîine" e-aşa mult.......
Nu cred că am să reuşesc
Să mă comport ca un adult
Din simplu fapt că te iubesc!

O frunză-n palmă mi-a căzut

Păşind pe-aleea ruginită,

Strivind sub tălpi frunza grăbită
Copacul să îl părăsească,
Mergeam în grabă către casă....
O frunză-n palmă mi-a căzut
Şi într-o clipă-am priceput
Că-ar trebui să o păstrez
Iar sufletul să-mi luminez
S-o ţin la piept ca pe-o comoară,
Din vidul meu iar să răsară
Crîmpei de vis plin de speranţă
Stropit cu dragoste de viaţă
Pe-aripi de vultur am plutit
Din clipa-n care m-a privit
Deşi cerul era-norat
Un înger lin m-a mîngîiat
Iar soarele a răsărit
Cînd dragoste mi-a dăruit
A reuşit să mă dezgheţe...
Dar de-acum trebui să mă-înveţe
Cum să adorm, cum să păşesc,
Cum să respir şi să zîmbesc,
Cînd las copacu-n urma mea
Şi-i iau cu mine doar frunza.

TESTAMENT

De-ar fi să mor, să mă lăsaţi ,
Vă rog să nu mă îngropați !
Pentru că îmi doresc enorm
În zombi-atunci să mă transform ,
Numai aşa pot să trăiesc
Veşnic pe plaiul românesc ,
E-asa plăcut să vezi zbierând
Puii de ciori şi culegând
Bani veșnic neimpozitați...
Şi ne sunt "fraţi"...şi ne sunt "fraţi"...
Sau drăguțele surioare,
Sărăcuțele vrăjitoare
Ce se hrănesc numai cu...ceai...
Sau amărâții din tramvai,
În ochișori făr-de lumina...
M-apucă-o milă...vai ce milă...

CURCUBEUL SE IVESTE....

Se ivește-un curcubeu
Imens, în mii de culori
Pe care-l văd numai eu
Şi acest buchet de flori
Mireasma îmbătătoare
Şi petala luminândă
Coaptă-n razele de soare
Intră-n inima plăpândă,
Se răsfrânge peste toată
Nebunia asta-fierbinte,
Care de mult timp înoată...
Şi-n noapte vrea să m-alinte..

NICICAND NU E TARZIU!

,,Niciodată nu-i târziu''

Proverbul asta îl știu
Pe lângă alte o mie,
Şi nu este o prostie,
Este purul adevăr,
Astăzi, s-a mai copt un măr
Şi din copac s-a desprins,
Eu în palma mea l-am prins,
Atent l-am examinat
Cît era de minunat...
Şi culoarea m-a vrăjit
Dar nu mult , căci m-am trezit...
Mai de mult, a încercat
Să m-atragă, am cedat
Aromei şi formei lui
Dar o frunză-a vântului
L-a acoperit un timp,
L-am alungat în Olimp,
Vrând, nevrând şi l-am uitat...
Dup-o vreme măru-a dat
Din nou semne prin aromă
Căpătând o alta formă
Cu un înveliș mieros,
Strălucind aşa frumos.....
În razele soarelui
De-îmbăta aroma lui
Pe oricine şi orice,
Dar cu sufletul rece.
După ce a-împrăștiat
Aroma , s-a şi uscat
Peste numai două zile.
Peste încă două, vine
C-un miros îmbătător
Dar cu gust de trecător,
Aroma i-am savurat
Sincer şi m-a fermecat
Din nou, cum e firea sa;
-,,Vreau să cad în palma ta!''
Palmele le-am desfăcut
Să-l prind, însă am văzut
Că în pom era frumos...
Dar în palmă, găunos
Era, chiar dacă părea
Hrană pentru viaţa mea
Cu felul lui iubăreţ,
Mărul era pădureț
Şi gura mi-a străpezit...
Părea un măr aurit
Dar s-a dovedit a fi
Poleit doar pentru-o zi.
Aroma-i voi alunga
Pentru că în viața mea
Să mă consolez eu știu
Cu :,,NICICÂND NU E TÂRZIU!"

De ce plîng aşa de mult?

Să n-am loc pe-acest pământ
Nici măcar unde să plâng?
Unde oare să găsesc
Un loc să îmi construiesc
Raiul meu şi doar al meu?
Să fiu doar cu Dumnezeu
Şi cu lacrimi șiroind,
Să-îl întreb: cu ce-am greșit?
De-mi e crucea-aşa de grea?
Şi-a fost toată viaţa mea
Doar aşa de-îngreunată.
N-am ucis mamă, nici tată,
N-am luat soțul nimănui,
Spune-mi Doamne! vrei să-mi spui?
De ce doar milă mi-ai dat
Iar acum m-ai lepădat?
De ce eu nu pot minții,
Aşa cum o fac alții?
Teatru eu de ce nu joc?
Ca să am şi eu noroc,
Să-întâlnesc una ca mine
Să mă simt şi eu mai bine.
De ce Doamne? ce-am facut?
De ce plâng aşa de mult?
Şi-aş mai plânge-n continuare
De-am ajuns la disperare,
Ochii nu mă mai ascultă
Şi-în jur e lume prea multă
Ca să plâng în fața lor...
Nu vreau, nu, mai bine mor!
Decât să fac şi asta...
Să le dau şi lacrima?
De ce? nu le sunt datoare
La nimeni, nimic sub soare!
De ce le-aş da lacrima?
Ce curge fără să vrea?
Că nu curge din prostie
Şi nici din ipocrizie,
Curge fiindcă bună-am fost
Şi-acum am statut de prost.

Tu ... n-ai putea

Tu, îmi promiţi, să-mi dai, ca-n vise un castel
Şi să mă porţi, plutind pe-oceanul fericirii,
S-aşterni alei în faţă-nflorite ca un Rai,
Dar, mie gându-mi zboară, neîncetat la el.
Mă arde încă-n suflet văpaia amintirii,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai.
Nu pot să-mi alung gândul , deşi uneori vreau
Dar, mă cuprinde dorul şi lacrimi podidesc,
Trecut-au zile, nopţi şi ani neîncetat,
Iubirea lui cea dulce n-am de unde s-o iau,
Însă, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc,
Nu pot, nu vreau să-l uit, e mai adevărat.
Nu vreau să-l pierd din vise, orice s-ar întâmpla!
De mi-ar ieşi în cale, poate că, m-aş abţine,
Dar tremurul din suflet, sigur mi l-ar simti,
El, mă cunoaște bine, de-ar ieşi-n calea mea
Cu zbuciumul pe buze, sărutul de la mine
L-ar răpi dintr-o dată, oricât eu aş minții,
El știe foarte bine, cum e inima mea.
Tu, n-ai putea să-mi dai, nicicând fiori de gheață,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai,
Chiar dacă îmi promiți doar vise în castele,
Visele mele sunt, numai cu el în viață.
Iubire ca a lui, aşa ceva, nu ai
Orice tu îmi promiți, eu aş fugi de ele,
Bani, viitor frumos, nu e ceea ce vreau,
Pe mine mă doboară un gând, mai nebunesc
Că-n viaţa mea, nicicând, n-am să-l mai văd măcar,
Iubirea lui cea dulce, n-am de unde s-o iau,
Deşi, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc
Şi-l voi iubi mereu, chiar de va fi-în zadar.