TESTAMENT

De-ar fi să mor, să mă lăsaţi ,
Vă rog să nu mă îngropați !
Pentru că îmi doresc enorm
În zombi-atunci să mă transform ,
Numai aşa pot să trăiesc
Veşnic pe plaiul românesc ,
E-asa plăcut să vezi zbierând
Puii de ciori şi culegând
Bani veșnic neimpozitați...
Şi ne sunt "fraţi"...şi ne sunt "fraţi"...
Sau drăguțele surioare,
Sărăcuțele vrăjitoare
Ce se hrănesc numai cu...ceai...
Sau amărâții din tramvai,
În ochișori făr-de lumina...
M-apucă-o milă...vai ce milă...

De ce plîng aşa de mult?

Să n-am loc pe-acest pământ
Nici măcar unde să plâng?
Unde oare să găsesc
Un loc să îmi construiesc
Raiul meu şi doar al meu?
Să fiu doar cu Dumnezeu
Şi cu lacrimi șiroind,
Să-îl întreb: cu ce-am greșit?
De-mi e crucea-aşa de grea?
Şi-a fost toată viaţa mea
Doar aşa de-îngreunată.
N-am ucis mamă, nici tată,
N-am luat soțul nimănui,
Spune-mi Doamne! vrei să-mi spui?
De ce doar milă mi-ai dat
Iar acum m-ai lepădat?
De ce eu nu pot minții,
Aşa cum o fac alții?
Teatru eu de ce nu joc?
Ca să am şi eu noroc,
Să-întâlnesc una ca mine
Să mă simt şi eu mai bine.
De ce Doamne? ce-am facut?
De ce plâng aşa de mult?
Şi-aş mai plânge-n continuare
De-am ajuns la disperare,
Ochii nu mă mai ascultă
Şi-în jur e lume prea multă
Ca să plâng în fața lor...
Nu vreau, nu, mai bine mor!
Decât să fac şi asta...
Să le dau şi lacrima?
De ce? nu le sunt datoare
La nimeni, nimic sub soare!
De ce le-aş da lacrima?
Ce curge fără să vrea?
Că nu curge din prostie
Şi nici din ipocrizie,
Curge fiindcă bună-am fost
Şi-acum am statut de prost.