Doar pentru că ne iubim

Cum să nu-mi slăvesc destinul
Când în pieptul tău găsesc
Leac pentru-a opri suspinul,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu fiu fericită
Când în ochii tăi zăresc
Iubirea şi sunt iubită,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu aştern cuvântul,
Când îmi pui în el esenţă,
De parcă mi-aduce vântul
Iubirea din abundenţă.

Cum să nu port pe vecie
Lacrima de fericire,
Azi, nu mă mai simt pustie,
Doar mi-aduci a ta iubire.

Cum să nu vibrăm sub soare,
Când iubirea o trăim
Cu-o mireasmă îmbătătoare,
Doar pentru că ne iubim.

De doi ani şi jumătate
Ne iubim ca doi nebuni.
Doriţi să zburaţi departe?
Iubiţi-vă, oameni buni!

Mulţumesc lui Dumnezeu!

Azi, mai mult ca niciodată
Vreau, de verde crud, să zbor.
Vreau iubirea ta purtată
Peste munţi imenşi de dor!

Azi, când lacrima din mine
S-a zvântat sub glasul tău,
N-am cum să mă pot abţine,
Mulţumesc lui Dumnezeu!

Mulţumesc că-n astă lume,
Unde totul se clădeşte
Sub măşti false şi costume,
Iubirea pură domneşte.

Mulţumesc că mi-a fost dat
Să iubesc, să fiu iubită,
Nu degeaba am sperat
Să pot trăi fericită.

Ne ceartă stelele, iubite

Am încercat de-atâtea ori
Să-mi frâng cumplite doruri
Dar, de cu seară până-n zori
Răcneau stelele-n ceruri.

În Carul Mare aliniate,
Cum le-aranjasem noi cândva
În nopţile catifelate,
Strigau la amândoi, aşa:

"-Voi nu vedeţi ce lună plină
Vă dăruim seară de seară?
De ce v-ascundeţi de lumină?
De ce vă place să vă doară?

-Voi nu vedeţi că depărtarea,
Ce-aţi aşternut-o între voi,
Nicicând nu v-aduce uitarea?
Mai mult v-atrage pe-amândoi!

-Voi nu vedeţi că niciun suflet
Din lumea asta deşucheată
Nu poate să v-aducă zâmbet?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi nu vedeţi că luna plânge
De mila voastră-ntr-un coşmar?
Iubirea pură vă învinge!
De ce vă răniţi în zadar?

-Voi sunteţi sufletele-n care
Iubirea veşnică domneşte,
Hrănită chiar de mândrul soare
Când curcubeul arcuieşte!

-Voi nu vedeţi că timpul zbiară
În lacrima însângerată,
Chiar nu simţiţi a urii gheară?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi sunteţi sufletele care,
Flacăra dragostei eterne,
O veţi păstra în continuare,
Oricâtă nea se va aşterne.

-Voi nu vedeţi că-n astă lume,
Iubirea îngheaţă zi de zi?
De ce-o lăsaţi să vă consume?
Ea va renaşte orice-ar fii! "

Din Carul Mare, praf stelar,
Pe suflete ne-a picurat,
Am depăşit un alt coşmar
Fiindcă iubim cu-adevărat.

Stelele încet s-au liniştit
Precum un val la malul marii,
Luna din cer ne-a dăruit
Dulcele gust al împăcării.

Dulce val al împăcării

Nopţi, caniculă, vânt, ploi...
Lacrimi, gânduri, vise seci,
Toate îmi vorbeau de noi,
Degeaba încercai să pleci.

Toate-n lumea asta mare
Îmi inundau orice clipă,
Pe la colţuri de uitare
De tine făceau risipă.

Versul se-ascundea sub boltă,
Nu voia să mai răsară,
O lacrimă dezinvoltă
Se scurgea seară de seară.

Ştiam că nu s-a sfârşit,
Ştiam că vei reveni,
Simţeam că ne-am răvăşit
Dar, că vine şi-aceea zi.

Niciun munte, nicio mare,
Nici oceanele, n-au cum
Să te-ascundă în uitare,
Noi avem acelaşi drum.

Dulce val al împăcării
S-a născut într-o secundă,
De parc-au năpădit zorii
Peste noapte şi-o inundă.

Zece vieţi în suferinţă
De ne-ar fi dat să trăim,
Veşnic vom fi o fiinţă,
Veşnic, fiindcă ne iubim.

Ne iubim fără condiţii,
Fără graniţă, final,
Nu-i niciun joc de ambiții,
Este-al împăcării val.

Câte zile voi avea!

"Şi-am să-ţi scriu, iubirea mea
Câte zile voi avea!"
Aşterneam toamna trecută printre raze de splendoare,
După versul de iubire din al tău cuvânt născut,
Aşterneam toamna trecută, pe când mă scăldai în soare
Dup-o furtună imensă, visând că a început
O eră plină de zâmbet, de iubire-adevărată...
Aşterneam ca o nebună, o naivă visătoare
Aşterneam, trăind iubirea veşnică, descreierată...
Şi-am tot aşternut din viaţă, picături de suflet cald,
Stropi din ochii minţii mele, stropi din lacrimi de iubire...
Ţi-aş aşterne-o viaţă-ntreagă, chiar dacă zilnic mă scald
În lacrimi fierbinţi de sânge, fără chip de-asemuire,
Chiar dacă se vor aşterne peste clipele de gheaţă
Mări de lacrimi neoprite, milioane de suspine...
Voi aşterne-ntreaga noapte, voi scrie şi-n altă viaţă
Picurând iubirea-n cupe voi răcni dorul de tine!
Bolta-n lacrimi s-o inund, să-i cutremur disperarea
De a nu putea atinge nici măcar o biată stea
Fiind nevoită-n noapte să-ţi dăruiesc depărtarea...
Dar... îţi scriu, iubirea mea
Câte zile voi avea!"

Astăzi

Astăzi totu-i minunat,
Totul e cum a fost scris,
Ne iubim cu-adevărat,
Dragostea nu-i doar un vis.

„N-a fost să fie, nu sunt pe măsura noastră lucrurile mari, doar cele mici, pe măsura noastră... un gând îl lovi brusc: omul se naşte din nepotrivirea dintre Dumnezeu şi lumea creată de dânsul”.
"Luminița Petru-Ultimul mușatin"