Teama mea de ireal

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De-aş putea, numai o clipă,
Doamne, dacă aş putea
Să opresc a lor risipă
Ce se scurge-n barba mea...

De-aş putea să cred că-n viaţă
Eu sunt cea care greşesc,
Fiindcă într-o dimineaţă
M-am trezit că te iubesc.

De-aş putea să cred că ceea
Ce rosteşti i-adevărat
Şi că eu aş fi femeia
La care te-ai aşteptat.

De-aş putea să cred în tine
Exact ca la început 
Şi pe culmile alpine
Să visez c-am renăscut.

De-aş putea să arunc haina
Neîncrederii pe foc
Făr-a mai cerceta taina
De-a avea și eu noroc.

De-aş putea să sorb minutul
Fără ziua următoare,
Să-mi iau zborul şi sărutul
Fără nicio întrebare...

De-aş putea să cred că norii
Din viaţă s-au risipit,
Că-n cuvântul tău stau zorii 
Şi din suflet m-ai iubit...

De-aş putea să cred că-n noapte
Toate stelele-s aprinse 
Şi că, ale tale şoapte
Nu sunt doar cuvinte zise...

De-aş putea să cred că este
Totul, doar iubire pură,
Nu fragment dintr-o poveste,
Sau cuvânt ieşit din gură
Doar aşa să te distreze,
Simplu... superficial,
N-ar putea să mă-ntristeze
Teama mea de ireal...