Mă scoţi din minţi!

 

 

 

 

N-am să-ţi mai dau,
n-am să-ţi mai cer,
nu-ţi mai pictez
gânduri sub geană.

Nu mă predau,
nici grănicer
n-am să-ţi mai fiu,
n-am să-ţi dictez,
înger târziu,
de sub sprânceană.

Nu te mai vreau,
să mă alinti,
să mă răsfeţi,
sau să mă minţi...,
să mă înveţi
lacrimi să-ţi dau...

mă scoţi din minţi!

Văd cum te zbaţi,
pe locul doi,
la uşă-mi baţi
deşi între noi
n-a fost decât un asfinţit,
nu ţi-am greşit, nu te-am minţit.

Mă foloseşti
şi te amuză,
te simt în gând
cum mă pătrunzi,
mă despleteşti
ca pe o muză
şi mă ascunzi.

eu urc vibrând!

M-ai alungat fără motiv
într-o prăpastie de soi,
dar eu sunt vers de când mă ştiu
mi-ai săruta sânii mei goi...
e prea târziu.

mult prea tardiv.

Unui biet anonim

Mi-e milă de tine, copac desfrunzit,
bătut de rugină şi ploi,
mi-e milă de tine, de cât ai urzit
s-arunci cu venin şi noroi!

Mi-e milă de tine, de ura ce-o porţi
în suflet lovit de-ntuneric,
păun fără aripi, atlas fără hărţi,
prezent biciuind preistoric.

Mi-e milă de tine, copac desfrunzit,
de clipele tale de chin!
Mi-e milă de tine, un biet parazit
cu muşchi la borcan, anonim.

Vorbe incolore

 

 

Rătăcesc de ceva zile
Printre nori, să înţeleg
Cum, căldura unei file
Mă ajută să aleg?!?

Cuvântul meu, cum răneşte,
Când e adevărul pur?!?
Nu ridică, nu striveşte,
Nu priveşte împrejur...

Mai degrabă se ascunde
Sub cerneală şi condei,
Decât să lovească unde
Se pudrează cu mujdei.

Mai degrabă se transformă
Într-o apă curgătoare
Decât să adopte formă
De minciună-atrăgătoare.

Mai degrabă lăcrimează
Rugând Cerul să ignore
Ceea ce numai şochează,
Vorbe, vorbe incolore...

Cuvântul meu fierbe-n cupe
Nu se strecoară prin lavă,
Curge lin, nu se-ntrerupe
Să se îmbibe cu otravă.

Cerul mai presus ca mine

 

 

Mă cuprinde uneori
O tristeţe uimitoare
Ca şi când printre ninsori
Sunt un fulg picat din soare,
Ca şi când în mine fierbe
O infimă picătură
Fiindcă-n clipele acerbe
Mulţi aleg ocean de ură.

Câteodată mă cuprind
Flăcările îngheţate,
Ca şi când aş vrea s-aprind
Clipa când îmi dai dreptate,
Îmi pun zborul la păstrare
În seiful norilor,
Pentru că mă simt datoare
De-a pururi îngerilor.

Îmi frâng aripile rupte
De invidia vecină,
Între stâncile abrupte
Le azvârl, dar în lumină
Mă scaldă Cerul de-o viaţă,
Doar El, mai presus ca mine,
Cu El de mână prin ceaţă
Mereu am trecut cu bine.

 

Vis de-o noapte

Într-o lume ca a noastră
Nu sunt bună când fac bine
Mi se spune că sunt proastă,
De cei ce n-au loc de mine.

Când ignor prostia pură,
Minciuna sau răzbunarea,
Mulţi cred că-s o picătură
Agitată precum marea.

Într-o lume asortată
Cu războaie de-orice fel
Nu voi cere niciodată
Să iubeşti un sufleţel.

Nu sper să-ndrept cotitura,
Fiindcă nu sunt în schimbare,
Prea trecută-i picătura
Prin flăcări nepieritoare.

Într-o lume ca a noastră,
Unde totul te uimeşte
Îmi propun să rămân proastă
Fiindcă Cerul mă iubeşte.

Este liber fiecare
Să gândească cu ce poate,
Cei ce vor să mă doboare
Cu minciuni, sunt... vis de-o noapte.

Îmi cânt iubirea

În timp ce cauţi alinare,
Eu mângâi soarele în zori
Cât timp, pe boltă, mai apare
Şi izbuteşte printre nori.

În vremuri grele, de furtună,
Prin ceaţă, eu răzbat uşor,
Mă sfătuieşte blânda lună
Să strălucesc, ca ea, de dor.

Prin geruri trec cu amintirea
Clipelor pline de alean
Şi-mi încălzesc, la piept, iubirea
Ca pe un bob de porţelan.

În timp ce eu privesc spre munte
Precum un vultur glorios,
Stelele toate vor s-asculte
Versul meu cald, şoptit duios.

În timp ce greierii răstoarnă
Mirajul serii în chitări,
Doar cerul, peste pleoapă, toarnă
Visele mele până-n zori.

N-am timp să dorm în zorii zilei,
Miezul nopţii nu-mi e duşman,
M-aşteaptă lacrimile filei,
Să le-ndulcesc, fără vreun plan.

În timp ce tu îmi dai tristeţe
Şi mă ridici pe-un nor de fum,
Eu îţi voi şopti cu blândeţe
Un singur sfat: vezi-ţi de drum!

În timp ce cauţi cu privirea
Să-mi furi din suflet simţământul,
Îmi voi hrăni, aici, iubirea
Iar ea îmi va sorbi cuvântul...

Eu sunt iubită peste poate
De-un suflet cald, mărinimos,
Îl cânt în versurile toate
Fiindcă-l iubesc ca pe-un Hristos.

Judecată

 

 

Între Nikita şi Nichita
Sărutul îl primeşte vita
Şi îl striveşte orice bou,
Nu-i ceva vechi, nici ceva nou.

Între Becali şi Brâncuşi
Masa tăcerii are uşi
Coloana-i blondă platinată,
De doctorul Ciomu sculptată.

Între ce-a fost şi va urma
Jivinele vor deforma
Pădurile cu verde crud,
Doar cu: "nu văd, tac, nu aud!"

Între romantici şi bancheri
Misterul zilelor de ieri
S-a spulberat când au ajuns
În faţa porţilor de Sus.

 

 

 

Cel ce-i bun, nu e şi prost!

Printre lespezi fără număr
Mi-am purtat paşii alene,
Buruieni cu măşti de nufăr
Mi-au pus lacrima sub gene.

Le-am donat cuvânt pe pâine
Sufletul să le-ncălzească,
Dac-aş fi hrănit un câine,
Avea cin' să mă păzească.

I-am îmbrăţişat în iarnă,
Când viscolul viscolea
Însă, n-au vrut să discearnă
Căldura şi liniştea.

Vulpi cu cozile stufoase
Au încercat să doboare
Toate clipele frumoase
Ce le parfumam cu soare.

Braţul oferit de mine,
Când norii îi agasau,
Mi l-au smuls cu o cruzime
Pe care-o tot ascundeau.

Mii de pietre şi săgeţi,
Flăcări sute, miliarde
Mi-au aruncat în pomeţi,
Poate, poate mă vor arde.

Mi-au săpat groapă adâncă
Pentru omenia mea,
Neştiind că sunt o stâncă
Şi-au căzut tot ei în ea.

Cum era de aşteptat,
Măştile-n timp s-au topit,
Vulpile-au înmormântat
Ura lor, de neoprit.

Eu n-am ură, am iubire,
Nu le pot plăti la fel,
Le dau, chiar de-o să vă mire
Cuvânt rupt din sufleţel.

Dumnezeu este cu mine,
Aşa cum mereu a fost,
Mă rog, să vă fie bine!
Cel ce-i bun, nu e şi prost!

NU TRANSFORMAŢI RIMA-N DRAMĂ!

De la nimeni n-am furat,
De la nimeni n-am cerut,
În loc să plâng neîncetat
Cuvântul l-am aşternut
Mai cu rimă, mai cu sete,
Mai cu lacrimi şi suspine
Am aşternut pe-ndelete
Tot ce-am ştiut eu mai bine,
N-am rănit, cum mulţi o fac
Mai ales acum, prin spate...
Printre rime mă complac,
Nu rănesc pe nimeni, frate!
N-am cerut nici îndurare,
N-am cerut nicio minune,
Nu pretind c-aş fi vreo "mare",
Nu cerşesc compasiune,
Nu v-am cerut niciodată,
Nici măcar să mă citiţi
Dar, din inima mea toată
Cer atât: NU MĂ RĂNIŢI!!!
Mă şantajaţi cu privirea,
Cu purtări de zero bani,
Nu-mi veţi otrăvi gândirea,
Nu iau în seamă duşmani,
Nu-mi e teamă de buchete
De pătrunjel sau mărar...
Le curăţ... pe îndelete
Chiar de au gustul amar.
Dac-al meu zâmbet loveşte,
Deşi nu vă iau în seamă,
Azi vă declar româneşte:
NU TRANSFORMAŢI RIMA-N DRAMĂ!