Mă scoţi din minţi!

 

 

 

 

N-am să-ţi mai dau,
n-am să-ţi mai cer,
nu-ţi mai pictez
gânduri sub geană.

Nu mă predau,
nici grănicer
n-am să-ţi mai fiu,
n-am să-ţi dictez,
înger târziu,
de sub sprânceană.

Nu te mai vreau,
să mă alinti,
să mă răsfeţi,
sau să mă minţi...,
să mă înveţi
lacrimi să-ţi dau...

mă scoţi din minţi!

Văd cum te zbaţi,
pe locul doi,
la uşă-mi baţi
deşi între noi
n-a fost decât un asfinţit,
nu ţi-am greşit, nu te-am minţit.

Mă foloseşti
şi te amuză,
te simt în gând
cum mă pătrunzi,
mă despleteşti
ca pe o muză
şi mă ascunzi.

eu urc vibrând!

M-ai alungat fără motiv
într-o prăpastie de soi,
dar eu sunt vers de când mă ştiu
mi-ai săruta sânii mei goi...
e prea târziu.

mult prea tardiv.

E prea târziu

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce mi-aş pune spini sub pernă

Când am de fapt un singur vis,

De ce-aş amaneta lucernă

Când munţi de viaţă am admis?

De ce-aş întoarce iar privirea,

Vărsând izvoare pe-al tău umăr,

Când m-a împodobit iubirea

Cu sărutări fără de număr?

De ce tot rătăceşti prin vreme,

Nu laşi în urmă tot ce-a fost,

Când amintirea, tristă, geme?

E prea târziu şi fără rost!